Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Validarea unor candidați propuși pentru Consiliul Național de Integritate 7–8; 15–16
Discurs
Mulțumesc.
Din partea Guvernului, ofer cuvântul doamnei secretar de stat Ana Lucia Varga.
Microfonul 9.
**Doamna Lucia Ana Varga** — _secretar de stat_
_în Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile_ **:**
## Mulțumesc.
Guvernul nu susține acest amendament, pentru că în ordonanța de urgență se prevede că sumele care se vor aloca pentru acest program se vor stabili, anual, prin hotărâre de guvern. Pentru primul an, pentru 2007, Guvernul a alocat 25 de milioane RON pentru proiectele de realizare a parcurilor. Spre plăcuta noastră surpriză, am primit la minister 168 de proiecte, dintre care 102 proiecte sunt eligibile și vor fi finanțate.
Venim cu o suplimentare pentru acest an și vom avea 60 de milioane RON alocate pentru realizarea de parcuri în România, însă nu putem stabili acum dacă să cheltuim în fiecare an cel puțin 100 de milioane RON, din două motive: nu știm sigur dacă vor fi atâtea proiecte încât să putem aloca suma respectivă și nu putem ști veniturile Fondului pentru mediu, pentru că, pe măsură ce agenții economici se vor conforma, veniturile vor scădea.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.