Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2018
Informare · informare
Mariana Venera Popescu
Discurs
Interpelarea este adresată doamnei Vasilica Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.
Obiectul interpelării: „Transpunerea reglementărilor specifice profesiei de fizioterapeut, la nivelul Legii nr. 153/2017”.
## Stimată doamnă prim-ministru,
Cu autoritatea de care dispuneți, vă rog să-mi comunicați răspunsul cu privire la următoarele întrebări:
Care au fost considerentele pentru care la nivelul Legii nr. 153/2017 nu a fost utilizată denumirea unică de fizioterapeut și nu au fost introduse în aceeași grilă de salarizare toate specializările prevăzute la art. 11 din Legea nr. 229/2016?
Care au fost motivele pentru care la nivelul Legii nr. 153/2017 nu a fost încadrată profesia de fizioterapeut pe grila de salarizare pentru personalul de specialitate medicosanitar, respectiv anexa nr. 2, capitolul I pct. 2 lit. a) – Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar?
Care sunt măsurile care se au în vedere a fi adoptate de Ministerul Sănătății în scopul susținerii și sprijinirii exercitării profesiei de fizioterapeut în cadrul sistemului sanitar național?
Vă solicit răspunsul în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.