Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2025
Informare · Trimis la votul final
Alina-Ștefania Gorghiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Astăzi, așa cum spunea reprezentantul Guvernului, se modifică Legea privind monitorizarea electronică în cadrul procedurilor judiciare.
De 3 ani avem această lege, am inițiat-o împreună cu colegii mei, acum 3 ani, și funcționează foarte bine.
Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe extinde aria ei de aplicare, o ajustează.*
Și cred că e foarte important ca, în contextul aderării României la spațiul Schengen, odată cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, să consolidăm capacitatea României de a proteja cetățenii și de a preveni fuga celor care se sustrag de justiție.*
Am să vă spun eu, ca să înțelegeți cu toții, care sunt principalele modificări propuse:
– o dată, se extinde monitorizarea electronică pe teritoriul României pentru persoanele aflate sub o astfel de măsură dispusă de organele judiciare din alte state membre;
– în al doilea rând, folosirea brățărilor electronice și pentru persoanele eliberate condiționat, dacă instanța dispune acest lucru – și mă bucur foarte tare pentru această prevedere;
– implicarea Direcției Naționale de Probațiune în dezvoltarea și gestionarea sistemului;