Nicu Fălcoi

Mulțumesc, doamna președintă. Declarația mea de astăzi se numește „Trei ani de la Colectiv. O radiografie a neputinței”.

Doamnelor și domnilor colegi,

Au trecut deja trei ani de la cumplita tragedie din clubul Colectiv. 64 de oameni, majoritatea foarte tineri, și-au pierdut atunci viața, arși sau răpuși de infecțiile contractate în spitale. În urma lor au rămas răni adânci, care nu vor putea fi închise vreodată. Și tot în urmă, nevindecate, au rămas și problemele sistemice, acelea care au reprezentat atunci circumstanțe agravante pentru această tragedie de amploare.

Situația din spitalele noastre e aproape neschimbată. Ba poate, în unele cazuri, este chiar mai gravă. Se minte în continuare în statisticile oficiale referitoare la infecțiile intraspitalicești, din dorința, probabil, de a mai cosmetiza puțin lucrurile, cât să nu pară așa de odioase precum se prezintă ele în realitate.

La trei ani distanță de la tragedia de la Colectiv aflăm că am rămas și fără unica bancă de piele pe care o aveam. Iar procesul care ar fi trebuit să ducă înspre indicarea celor care se fac răspunzători pentru grozăviile petrecute bate pasul pe loc, fiind pe punctul de a fi reluat de la zero, pentru că judecătorul care se ocupa de acest dosar s-a pensionat.

Citim în continuare cu groază mărturiile celor care au supraviețuit după ce s-au luptat luni de zile prin spitale pentru a-și vindeca plăgile arse. Mulți dintre pacienții internați atunci au suferit infecții intraspitalicești cumplite. De pe urma complicațiilor cauzate de acestea, unii răniți, trecuți deja prin trauma incendiului, și-au pierdut viața. Tatăl unui tânăr de 22 de ani povestește cum fiul său a murit după ce a contractat nu mai puțin de cinci infecții nosocomiale. I s-a refuzat transferul în străinătate, iar tânărul s-a stins din viață la trei săptămâni după incendiu. Alte zeci de răniți au contractat infecții intraspitalicești grave imediat după intubarea lor.

De ce reamintesc acum despre toate acestea? Pentru că ceea ce vreau să subliniez astăzi, doamnelor și domnilor colegi, este că doar compasiunea noastră îndreptată în fiecare an spre aceia care acum își plâng copiii sau prietenii dispăruți nu este de ajuns. Dacă nu vom reuși, fiecare după puterile noastre și în măsura prerogativelor pe care le avem, să punem umărul la o schimbare reală și de fond, care să nu mai permită vreodată repetarea unor tragedii cum a fost Colectiv, atunci nu doar că n-am făcut destul, ci înseamnă că acești trei ani s-au scurs fără vreun folos real în sensul însănătoșirii României.

S-a mințit atunci și se minte și astăzi cu privire la situația din spitalele noastre. S-au dat asigurări că se pot face lucruri, care ulterior s-au dovedit imposibile, pentru un sistem medical măcinat puternic din interior de sărăcie, dar și de corupție. Sunt ținute încă secrete rapoartele pe care – am aflat recent din presă – SRI-ul le-a depus deja în instanță, într-un dosar în care a fost solicitată tocmai desecretizarea informațiilor referitoare la infecțiile intraspitalicești și la biocidele falsificate. Și sunt, potrivit Raportului întocmit de Comisia parlamentară de control al SRI pentru perioada 2011–2016, nu mai puțin de 115 documente de informare referitoare la infecțiile intraspitalicești, care ar fi ajuns, se pare, la președinții României, la premieri, miniștri, la președinții celor două Camere ale Parlamentului și la alți responsabili din domeniul securității naționale.