Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
Mulțumesc, doamnă președintă.
Declarația mea politică este din nou pe tema șomajului din România.
800 de mii. 800 de mii de pietroaie! 800 de mii de saci de cartofi!
Este singurul mod în care ministrul muncii îi privește pe șomerii din România. Cu batjocură și nepăsare. Căci altfel, dacă ar fi pronunțat această sumă, s-ar fi cutremurat, pur și simplu. I-ar fi băgat pe toți în ședință, de la președintele țării la prim-ministru și până la cel mai mic funcționar din minister, și le-ar fi cerut tuturor ajutorul. Le-ar fi cerut tuturor sfatul și soluții, astfel încât cifrele acestea să nu devină realitate.
Domnul ministru însă ieri a rostit teribilul număr cu o nonșalanță greu de imaginat. A spus aceste cifre ca și cum ar fi fost vorba despre mărunțișul din buzunarul său sau despre ceva extraordinar de neimportant.
Știți ce înseamnă însă aceste 800 de mii?
Este numărul de șomeri pe care ministrul Sârbu îl estimează pentru 2009. Și dacă până acum România ar fi avut 799 de mii de șomeri, poate că cei 800 de mii de șomeri nu ar fi părut atât de mulți. Dar în decembrie 2008 țara noastră avea 403.441 de șomeri, adică la jumătate!
Și totuși ministrul Sârbu nu clipește! Continuă să-și mențină aceeași dezinvoltură și nonșalanță. Situația este chiar mai gravă de atât. Însuși ministrul Sârbu recunoaște că nu-i mai dă bine la calcule, că-i dă cu virgulă. El estimase pentru 2009 525 de mii de români trimiși în șomaj. Ieri a anunțat numărul de 800 de mii.
Și cu aceeași nonșalanță ministrul Sârbu spune că estimările inițiale ar putea fi depășite cu 200–300 de mii. Și acum am citat, „200–300 de mii”. Deci ministrul habar nu are câți șomeri va avea România la sfârșitul anului 2009. Ca să fie sigur că nu-i mai dă cu virgulă, ministrul își ia o marjă uriașă – 100 de mii. 100 de mii de familii! Să fie sigur că de data asta nimerește estimarea. Din păcate, domnule ministru, nici această sută de mii nu este alcătuită din saci de cartofi, ci din oameni.
Eu una m-am săturat de nesiguranța, de bâlbele ministrului Sârbu și ale întregului Guvern. M-am săturat să avem marje de eroare uriașe, de 200–300 de mii de șomeri, de 18, 19 sau 20 de miliarde de euro împrumut.
Eu una și multe milioane de români vrem certitudini. Vrem siguranța că cei care ne conduc știu cum să facă economia să treacă de criză. Vrem să știm că Guvernul are un plan, că are cifre exacte și măsuri la fel de exacte.
Eu una și multe milioane de români am început să cerem și fapte. Am început să cerem și acțiuni, nu numai vorbe.
Aceasta este cea de a doua declarație politică pe care o țin de la tribuna Parlamentului în privința situației sociale și a nivelului de șomaj. Voi continua să vin, în fiecare marți dimineață, dacă este nevoie, la această tribună, până când Guvernul și ministrul Sârbu vor veni în fața Parlamentului cu o strategie concretă, cu fapte pe care eu și milioane de români le așteptăm. Sper însă ca acest lucru să nu se întâmple în 2-3 ani. Poate că ar fi o marjă suficientă pentru Guvernul Boc să treacă să facă ceva!