Doru Adrian Pănescu

Mulțumesc, doamna președintă. Stimate colege, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Supraaglomerarea unor școli, o problemă a învățământului românesc”.

Anul 2019 ne găsește cu multe proiecții favorabile pentru domeniul învățământului, dar și cu o serie de probleme de rezolvat. Una dintre acestea trenează de cel puțin un deceniu, accentuându-se tot mai mult în ultimii ani. Este vorba despre fenomenul supraaglomerării școlilor, cu precădere a celor mari, din mediul urban, fapt ce duce la consecințe cu efecte directe în planul randamentului elevilor, al rezultatelor școlare și al capacității de a acoperi necesarul de personal didactic calificat.

Astfel, datorită supraaglomerării, multe școli au fost nevoite să recurgă la învățarea în câte trei schimburi, în vreme ce numărul de elevi dintr-o clasă ajunge să depășească frecvent maximumul de 25, cât prevede legea. Este, de exemplu, cazul județelor Vaslui și Iași, unde există clase de 35-36 de elevi, dar și școli în care se învață doar dimineața și nu sunt folosite toate sălile de clasă. În Strategia privind modernizarea infrastructurii educaționale 2017–2023, pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației Naționale în noiembrie 2017, se arată că doar 30% dintre unitățile de învățământ au capacitate adecvată.

Printre cauzele supraaglomerării specialiștii enumeră introducerea clasei pregătitoare la ciclul primar, din 2012, lipsa de spațiu din școli, dar și ușurința cu care părinții pot obține viză de flotant în zone cu școli bune, astfel încât să-și poată înscrie copiii acolo.

Cum putem contracara acest fenomen?

În primul rând, este necesară o mai mare rigoare în respectarea legii. În Legea educației naționale, Legea

nr. 1/2011, este precizat, la art. 63, că în învățământul primar clasa cuprinde în medie 20 de elevi, și nu mai mult de 25, iar în învățământul gimnazial, liceal și profesional, inclusiv cel dual, precum și în învățământul postliceal clasa cuprinde în medie 25 de elevi, și nu mai mult de 30. Problema este că legea a fost completată cu un alineat care deschide calea pentru depășirea prevederii menționate, anume: „În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ care solicită exceptarea.”

Făcând o comparație cu situația din învățământul superior, s-ar putea avea în vedere prevederi similare, astfel încât inspectoratele școlare să nu accepte excepțiile decât în cazuri cu totul justificate și atunci când există spații de învățare adecvate. Astfel, în cazul învățământului superior, există norme ale Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior pe baza cărora se fixează pentru fiecare specializare numărul maxim de studenți ce pot fi școlarizați, în funcție de resursele disponibile – se iau în considerare spațiile de învățământ existente, numărul de cadre didactice –, iar, odată fixat acest maxim, nu poate fi depășit sub niciun motiv. Chiar dacă lucrurile nu sunt întru totul similare, s-ar putea fixa și pentru învățământul preuniversitar niște criterii clare, astfel încât creșterea numărului de elevi dintr-o clasă peste maximumul admis de lege să nu mai fie atât de ușor aprobată.