Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2018
Informare · retras
Eugen Pîrvulescu
Discurs
Mulțumesc, doamna președintă. Stimați colegi,
Interpelarea de astăzi este adresată domnului ministru al agriculturii, Petre Daea.
Am asistat siderați în anul 2018 la o adevărată calamitate provocată de virusul pestei porcine. Deși prezența acestui virus în țara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu Mare, s-a dovedit că ministerul pe care îl conduceți nu a luat în serios această amenințare. Nu a existat de la început o celulă de criză, din care să facă parte reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului de Interne și ai Ministerului Mediului, cum s-ar fi impus, nu a existat o coordonare unică și un plan de finanțare clar. Rezultatul? Cel mai mare dezastru din istoria zootehniei românești: sute de mii de porci sacrificați, sute de ferme închise.
Acum Direcția Sanitară Veterinară Mureș a precizat că s-a confirmat contaminarea cu scrapie la trei oi. Fenomenul se repetă, afirmă șeful DSV, după ce anul trecut, în aceeași zonă, au fost identificate 22 de oi cu scrapie, fiind sacrificate aproape 700 de exemplare. Deja 2.000 de animale au fost ucise la Sovata. Avem două focare noi în Luduș, confirmate în cursul săptămânii. Sunt două exploatații, cu un număr total de 1.250 de ovine, din care au fost trei probe pozitive. Animalele au fost evaluate și în cursul săptămânii viitoare urmează sacrificarea tuturor efectivelor.
Domnule ministru Petre Daea,
Ne-ați obișnuit cu stilul pamfletar, sarcastic, persiflant de a trata problemele atunci când v-au fost semnalate. Ați susținut tot timpul că ministerul dumneavoastră controlează situația, că urmează procedurile adecvate situațiilor create. Nu v-ați asumat nicio vinovăție. Nu ați considerat că este cazul să vă prezentați demisia de onoare. Acum constatăm că după apocalipsa porcină se prefigurează și apocalipsa ovină. Scenariul se repetă la indigo: apariția de cazuri izolate, urmate de izbucnirea flagelului anul următor.
Vă rugăm, domnule ministru Petre Daea, să precizați clar ce măsuri are în vedere Ministerul Agriculturii pentru prevenirea extinderii epidemiei de scrapie, pentru a nu asista neputincioși ca, după luni întregi în care veterinarii au fost nevoiți să omoare sute de mii de porci din cauza pestei, să se ocupe și de uciderea în masă a rumegătoarelor.
Vă atragem atenția, domnule ministru, că ne aflăm în fața unui fapt care aduce atingere siguranței naționale.
Vă mulțumesc. Aștept răspuns în scris. Senator al PNL Teleorman, Circumscripția nr. 36. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.