Doru Adrian Pănescu

## Mulțumesc, doamna președintă.

Titlul declarației mele de astăzi este „Starea învățământului superior – concluzii desprinse din raportul Ministerului Educației Naționale”.

Stimate colege,

## Stimați colegi,

Am parcurs cu atenție rapoartele întocmite de Ministerul Educației Naționale privind starea învățământului românesc superior din ultimii doi ani. Aceste documente au ajuns în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senat și cred că nu greșesc dacă spun că reprezintă surse de referință în perspectiva pregătirii noii Legi a educației.

Monitorizarea stării învățământului românesc este astăzi la fel de importantă ca măsurile pe care le luăm în domeniul educației, pentru că acest tip de sondare a realității din sistemul educațional ne poate ajuta să luăm decizii mai bune, pentru a pune în acord oferta universitară cu cerințele societății. Este de subliniat, ca un element pozitiv, faptul că, în conformitate cu legea recent adoptată în Parlament – L398/2018 –, Ministerul Educației Naționale dă publicității și prezintă Parlamentului anual, până la data de 31 decembrie, câte un raport privind starea învățământului preuniversitar, respectiv starea învățământului superior, în care sunt prezentate inclusiv direcțiile și prioritățile de dezvoltare a învățământului. Astfel, acest act normativ elimină posibilitatea unor întârzieri pentru aceste rapoarte, ceea ce este în beneficiul procesului de urmărire a calității învățământului. Aș remarca în cele ce urmează câteva aspecte de interes pe care le-am desprins din cele două documente menționate anterior: raportul pentru anul universitar 2016–2017 și, respectiv, 2017–2018.

Din datele statistice prezentate rezultă că în anul universitar 2016–2017 mai mult de jumătate dintre studenții înscriși la programele de licență, și anume 57,1%, au studiat în domeniile afaceri, administrație și drept. Chiar dacă aceste specializări sunt importante, o corelare mai bună cu cerințele de pe piața muncii este necesară. Din acest punct de vedere, așa cum au enunțat reprezentanții universităților – a se vedea luările de poziție din Consiliul Național al Rectorilor –, sunt necesare un studiu obiectiv al cererii de pe piața muncii din România și o adaptare corespunzătoare a numărului de locuri în universități. A existat o încercare în acest sens la ultima admitere, dar, pe de o parte, cifrele alocate nu s-au putut baza pe date certe, obiective, iar, pe de altă parte, există o inerție a sistemului de învățământ superior: o scădere a numărului de locuri la unele specializări este greu acceptată, se dorește păstrarea unui _statu-quo_ conform istoricului repartizării locurilor, chiar dacă acest istoric nu mai corespunde realității.

Am remarcat, de asemenea, în aceste rapoarte numărul extrem de mic de persoane înscrise la studii postdoctorale. Acest indicator are implicații directe privind potențialul de cercetare al universităților și trebuie găsite măsuri de creștere a atractivității. De exemplu, au fost ani cu un număr semnificativ de candidați înscriși la studii postdoctorale atunci când acestea au putut fi finanțate și prin proiecte europene.