Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2012
questions interpellations · adoptat
Tinel Gheorghe
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului 14–15
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Am dorit să intervin la microfon pentru că, sincer, poziția Ministerului Agriculturii mi-a creat un oarecare disconfort. În ce sens? Printr-un act normativ promovat de Ministerul Agriculturii anul trecut, care modifica Legea nr. 491/2003 și în care acest Serviciu național pentru plante medicinale era strict identificat, conform Legii nr. 491, era luat din subordinea – pentru că asta este esența – Ministerului Agriculturii și dus în subordinea unei alte structuri. Și ministerul vine și spune „Domne, îmi pare rău, este nefuncțional, nu avem buget, nu avem bani.” Păi, nu asta e soluția!
Noi am aprobat, dar când am aprobat, conform proiectului de act normativ și actului normativ, ordonanței, trebuia să găsiți resursele financiare. Nu puteți să veniți acum, pentru că asta e esența actului. Am aprobat cu tot cu finanțare. Adică acest serviciu, pe care l-ați luat din subordinea ministerului și l-ați dus în subordinea institutului, trebuie să aibă surse de finanțare ca să funcționeze.
Deci, domnule secretar de stat, rugămintea mea este să veniți la microfon să ne spuneți că veți identifica resursele financiare și că veți face acest serviciu funcțional.
Este un mod – zic eu – total incorect prin care noi reglementăm sau am reglementat până acum anumite legi speciale. Un coleg de-al meu îmi spunea: „Domne, am făcut Legea stupului.” Foarte bine, și am reglementat și modul de funcționare a acestui serviciu. Iată că suntem obligați să modificăm legea respectivă din 2003, să găsim o altă structură care să gestioneze acest serviciu, ceea ce uzual se procedează prin reorganizare administrativă prin hotărâre de guvern, nu neapărat printr-o lege specială.
Dar, în momentul de față, dacă avem o lege specială, și sursele de finanțare trebuie să fie asigurate, pentru că punctul de vedere al ministerului și al Guvernului, care spune că, în momentul de față, este nefuncțională și nu sunt prinse surse de finanțare, pe mine personal nu mă satisface.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.