Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2026
Comemorativ · Trimis la votul final
Dumitru Tilea
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Bună dimineața, colegi!
Declarația mea politică de azi se intitulează „Capra le face și oaia le pate”.
Stimați colegi,
Asistăm, astăzi, la o nouă situație scandaloasă*, în România, în urma căreia singurul care suferă este bugetul de stat al României și, în consecință, sunt supuși suferinței cetățenii care își plătesc cu conștiinciozitate taxele și impozitele12.
În fapt, ce s-a întâmplat:
România a pierdut, în primă instanță, procesul cu compania Pfizer, la un tribunal din Bruxelles, și este obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro și probabil niște dobânzi și penalități aferente.
În țara noastră, foștii miniștri ai sănătății, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, și prim-ministrul Florin Cîțu au aprobat achiziții de vaccinuri mult peste necesarul populației, fără a avea justificare, adică s-au comandat peste 90 de milioane de doze, în condițiile în care populația României nu depășește 22 de milioane de locuitori.