Petru-Gabriel Negrea

Mulțumesc, doamnă președinte. Bună dimineața! Doamnă președinte,

Stimați colegi*,

Vin, astăzi, în fața dumneavoastră nu cu statistici reci, ci cu o realitate dureroasă, pe care o vedem în fiecare zi, dar prea des alegem să o ignorăm: oameni care îndură frigul, foamea și lipsa de speranță.

Sunt români care muncesc, dar nu reușesc să trăiască decent. Părinți care aleg între a plăti facturile și a pune o masă caldă pe masă. Bunici care își împart pensia între medicamente și pâine. Copii care merg la școală flămânzi, dar care încă își doresc un viitor aici, acasă.

Zilele trecute am întâlnit o femeie dintr-un sat de munte. Avea mâinile crăpate de muncă și frig, dar în ochi o demnitate tăcută. Mi-a spus: „Nu vreau milă, vreau doar să pot munci și să nu mi se stingă focul în sobă.” Acel foc, stimați colegi, e simbolul speranței care se stinge, încet, în multe case românești.

Astăzi, peste 3,5 milioane de oameni trăiesc în sărăcie, iar 40% dintre copii sunt în risc de excluziune socială. În București riscul de sărăcie e de doar 8%, dar în Sud-Est și în Nord-Est trece de 35%.*