Ioan Stan

## Mulțumesc, doamna președinte. Bună dimineața tuturor!

## Doamnelor și domnilor colegi,

Cu siguranță, încă ne aflăm sub imperiul sentimentului indus de prestația premierului Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European acelora dintre noi pentru care valorile definitorii ale poporului român sunt călăuzitoare: sentimentul demnității și al dreptății, al curajului de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă acest nume nu gâdilă prea plăcut anumite urechi, deprinse să audă doar acorduri totale și necondiționate. Este cu adevărat timpul ca și România să fie auzită când are de spus lucruri la care statutul de țară europeană ne dă dreptul și, mai ales, România are dreptul de a primi răspunsuri la întrebările pe care le pune, are dreptul de a cere să fie tratată, în circumstanțe clar asemănătoare, cu aceleași unități de măsură ca și alte state europene. Iar întrebările pe care România le-a pus clar și în plenul Parlamentului European, prin vocea prim-ministrului său, sunt de primă mărime, de maximă importanță.

Am ales să-mi fac știute astăzi opiniile în legătură cu Mecanismul de Cooperare și Verificare, atârnat de gâtul României în chiar anul aderării României la UE, și trebuie să fac măcar câteva precizări.

În condițiile în care nu există o definiție unanim recunoscută în cadrul UE a conceptului de „stat de drept”, a devenit un clișeu afirmația că în România ar avea loc un asalt al Guvernului și al Parlamentului asupra statului de drept. Dar niciun înalt funcționar UE, niciuna din instituțiile sale nu au fost în măsură să precizeze care text de lege, care măsură politică, care gest al Guvernului român susține această afirmație.

Pe de altă parte, sesizările României pe lângă Comisia Europeană în legătură cu derapaje ale statului de drept și violări ale drepturilor omului în numele luptei împotriva corupției nu au primit nicio cooperare din partea Comisiei, așa cum ar fi obligația sa reieșită din MCV, Comisia girând astfel aceste derapaje. Sau, poate, instituțiile europene nu au respectat prevederile MCV-ului, știind că acest document abundă de inexactități, inexactități care, deși au fost mereu sesizate de România, nu numai că nu au fost corectate, dar nici măcar nu au fost consemnate. La fel, solicitările României ca în cadrul MCV-ului să se facă precizată poziția europeană în legătură cu imixtiunea anumitor instituții în actul de justiție, cu fenomenul justiției selective și șantajul sistematic asupra procurorilor și judecătorilor. Nici pomeneală ca rapoartele MCV să facă vreo referire la așa ceva. Dar nu putem să nu constatăm că șefii acestor instituții care au comis abuzuri, potrivit propriilor declarații, magistrații care au acceptat să lucreze pe baza informațiilor și indicațiilor primite de la aceste instituții și necunoscute acuzaților au fost lăudați și decorați de către state membre UE. Cum se poate înțelege și admite așa ceva? De ce rămâne numele experților care au redactat rapoartele MCV cu privire la România un mare secret? Este aceasta o manifestare a transparenței, declarată una din valorile noastre comune?