Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Costică Canacheu
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte. Bună ziua!
La cererea de reexaminare asupra Legii privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, comisia a hotărât cu majoritate de voturi, 11 la 10, în data de 18 octombrie, să respingă propunerea de reexaminare, deși textul prezidențial face referire la prevederile constituționale și ale Legii finanțelor publice, care condiționează adoptarea unei legi care are influențe financiare în buget.
În raportul înlocuitor, conform prevederilor regulamentare, întocmit după scurgerea celor șapte zile în care se puteau propune amendamente, cu aceeași majoritate, comisia a hotărât respingerea cererii de reexaminare.
Legea face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.