Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2021
other · adoptat tacit
Andi-Gabriel Grosaru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități – Pl-x 581/2010. Raport suplimentar – Propunerea legislativă privind organizarea activității de lobby
Propunerea legislativă privind organizarea activității de lobby – Pl-x 581/2010 – a fost discutată în Camera Deputaților, care este Camera decizională.
Senatul a respins propunerea legislativă*.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, iar această propunere este supusă dezbaterii și are ca obiect de reglementare organizarea activității de lobby realizate de persoane fizice sau juridice, fiind parte importantă a procesului de creație a legislativului unui stat democratic și elementul-cheie în raportul dintre legislativ, guvern, administrație locală și sectorul privat*, în vederea creșterii gradului de implicare a cetățenilor în actul de decizie, a transparenței procesului decizional și a responsabilizării autorităților publice