Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
procedural
Titus Corlățean
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 29 octombrie – 3 noiembrie a.c. 17
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Am reținut punctul de vedere al Guvernului, care are o justificare obiectivă, și poziția comisiei. Am totuși două comentarii. Și aici problema de fond rămâne și e valabilă pentru toți cei care gestionează și au acces la documente clasificate, de un anumit nivel cel puțin.
În orice stat civilizat din spațiul euroatlantic această categorie are un regim special. Știm că, și în viața privată, și în viața publică, și modul în care sunt controlate, până la urmă, modalitățile lor de funcționare sunt chestiuni care înseamnă niște restricții în activitatea și în viața lor. Or în astfel de situații se compensează întotdeauna – și vorbim de practica statelor euroatlantice –, se compensează prin ceea ce propune această inițiativă legislativă, dar e adevărat, pe o bază nediscriminatorie, pentru că aici este un segment mai degrabă restrâns față de toți ceilalți. Pentru că – pot să deschid o paranteză – puteți să luați tot segmentul de securitate națională – mă refer la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și ce mai doriți dumneavoastră –, dar cantitatea cea mai mare de gestionare zilnică a informațiilor clasificate se referă la Ministerul de Externe. Și acolo sunt diferite componente: și UE, și NATO, și antiterorism și așa mai departe. Deci, apropo, categoria asta lipsește din inițiativa legislativă.
Deci eu sugerez Guvernului să se gândească în perspectivă, să găsească o formulă pe care o propune de o manieră corectă față de categoriile respective, poate nu pentru orice categorie de informație clasificată, ci pentru cele care contează cu adevărat, pentru că este un gest al statului pe care trebuie să-l facă față de acești oameni, care au, în sfârșit, au niște constrângeri în existența lor, tocmai datorită faptului că au acces la cifru de stat și la clasificări care vin din partea altor parteneri sau a altor organizații internaționale care au un regim special. Da?
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.