Mihai Niță

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Declarația mea de astăzi are titlul „Drepturile omului nu sunt un... lux.”*

La 26 iunie marcăm Ziua internațională pentru sprijinirea victimelor torturii. Această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1997 și are în vedere reînnoirea angajamentelor omenirii în vederea denunțării acțiunilor de tortură și îndreptățirea victimelor – bărbați, femei, copii – care au avut de suferit de pe urma acestor acte, respectiv pedepsirea făptașilor. Convenția drepturilor omului statuează

că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante.

Cu toate acestea, în anul de grație 2019 în țara noastră se consemnează o serie de abuzuri grave care afectează demnitatea, libertatea sau viața unor cetățeni, în numele unui anume tip de justiție, creată oficial pentru eradicarea flagelului corupției, care a proliferat sub toate formele posibile după căderea comunismului*. România a fost sancționată în repetate rânduri de CEDO pentru condamnarea unor cetățeni în urma unor procese judiciare viciate, precum și pentru condițiile inumane în care sunt deținute persoane în diverse penitenciare. Trăind în astfel de condiții, deținuții sunt victime ale unor rele tratamente, fără vreo legătură cu pretinsul regim de reeducare. Nici victimele regimului opresiv de tip bolșevic n-au avut parte de un tratament reparatoriu,