Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2025
Declarații politice · respins
Maria Cernit
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Declarația mea de astăzi se intitulează „Tăcerea instituțiilor validează discriminarea”.
De ani de zile vorbim despre egalitate de șanse și despre accesul femeilor la funcții de conducere.
Luptăm pentru asta în Parlament, în comisii, în fiecare instituție în care aceste drepturi sunt puse sub semnul întrebării. Dar ce faci când tocmai o femeie aflată într-o poziție de decizie transmite public că un post „e mai potrivit pentru un bărbat”?
Nu pot să tac atunci când într-un spital public din România o femeie este îndepărtată dintr-o funcție de conducere nu pentru lipsă de competență, ci pentru că este femeie.*
Iar mai grav este că această decizie și justificarea ei au venit tot din partea unei femei, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Aceasta a declarat, fără ocolișuri, că postul de șef al Unității de Primiri Urgențe „ar fi mai potrivit pentru un bărbat”, pentru că presupune și gestionarea unui heliport și un efort fizic mai mare.*
Nu este o interpretare a presei. E o declarație asumată, confirmată ulterior chiar de conducerea spitalului.
E greu de înțeles cum, în 2025, într-o instituție publică, o femeie aflată într-o funcție de conducere poate promova o mentalitate care le descalifică tocmai pe cele asemenea ei.