Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Radu Mihai Mihail
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Declarația mea se intitulează „Realitatea politică, între iluzia celor de la putere și puterea cetățenilor”.
Doamnelor și domnilor senatori,
„Tăriceanu dă vina pe statul paralel, pe serviciile secrete pentru toate deficiențele statului de drept din România. L-am întrebat ce măsuri intenționează să ia pentru lupta împotriva corupției, a furtului și pentru dezvoltarea României. Niciun răspuns concret din partea domnului Tăriceanu, doar perdele de fum.”
Aceste afirmații nu-mi aparțin nici mie, nici altcuiva din USR. Acestea sunt declarațiile unui europarlamentar din grupul din care ALDE România face parte. Au fost făcute cu prilejul întâlnirii de ieri, în care domnul Tăriceanu a încercat cu disperare să mențină iluzia că ALDE România ar fi altceva decât o grupare care sabotează democrația, alături de fratele mai mare, PSD. Tot ieri, Viorica Dăncilă a prezentat socialiștilor europeni – citez din comunicatul Guvernului – „situația reală din România, reafirmând atașamentul Guvernului României față de principiile și valorile europene”. Așa-zisa realitate pe care Dăncilă și Tăriceanu o prezintă la Bruxelles are picioare scurte, ca orice minciună.
## Doamnă Dăncilă, domnule Tăriceanu,
Cum se potrivește realitatea roz a statului de drept din România, pe care o tot vânturați prin fața liderilor europeni, cu ceea ce declară și ceea ce fac reprezentanții Guvernului dumneavoastră?
Chiar ieri, în mascarada de audieri de la Comisia de apărare a Senatului, s-a propus restrângerea dreptului de a manifesta pașnic. Cu același prilej s-a vorbit despre nevoia ca statul să controleze activitatea românilor pe internet.
Realitatea pe care și-o dorește puterea PSD–ALDE se vede cel mai bine în atitudinea față de propriii cetățeni și mai ales în încrâncenarea cu care luptă împotriva unei categorii care îi deranjează grozav: diaspora. În patru comisii ale Senatului au fost ieri în dezbatere propuneri ale USR pentru ușurarea accesului diasporei la viața politică. Cea mai importantă discuție a fost aceea prin care vrem ca românii ce sunt siliți să muncească în afara țării, dar sunt legați de țară prin familie, prin casa pe care și-au construit-o, să poată să-și aleagă parlamentarii pentru locul din țară unde au domiciliul. Răspunsul puterii la această propunere a trecut la început prin obiecții așa-zis tehnice, ca să ajungă foarte repede la argumentele arhicunoscute, foarte apropiate de injurii. Iată câteva exemple: „Vreți să dăm drepturi în plus unora care nu mai au în comun nimic cu România? Ce le-a trebuit să plece? Ce, i-am pus noi? Să se suie în avion și să vină să voteze, dacă au chef.”
## Doamnelor și domnilor senatori,
Aceasta este realitatea în Parlamentul nostru. Cei care au fost goniți de către incompetența și corupția guvernărilor de după decembrie ̓89 sunt huliți și tratați de către cetățeni de mâna a doua, de cei care s-au ferit și se feresc să fie judecați la urne de oameni ca ei, curajoși, informați și care vor să transforme România într-o țară normală.