Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 februarie 2019
other · adoptat
Silvia Monica Dinică
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Titlul declarației mele politice de astăzi este „Conținutul apei potabile – suntem în siguranță?”.
Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost marcată de războiul declarațiilor dintre Ministerul Sănătății și societatea Apa Nova. Am aflat cu această ocazie că Direcția de Sănătate Publică București și Apa Nova au semnat un protocol de colaborare ce conține o clauză prin care DSP este obligată să nu facă publice informații fără acordul Apa Nova.
Legea nr. 458/2002 prevede clar că „apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată, să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană”.
Ce ne-ați spus dumneavoastră, în calitate de ministru al sănătății? Ați recomandat ca apa de la robinet să nu fie folosită pentru consum, pentru prepararea hranei sau pentru igiena proprie. Ce nu ne-ați spus, doamnă ministru, a fost explicația și contextul juridic pentru care o instituție a statului român, înființată doar pentru a apăra sănătatea publică, să aibă un protocol de colaborare cu o societate privată prestatoare de servicii, adică Apa Nova.
Având în vedere toate aceste aspecte extrem de grave, doamnă ministru, vă solicit să ne puneți la dispoziție public întreg protocolul încheiat între Direcția de Sănătate Publică București și Apa Nova, cu tot cu anexe. Totodată, vă cer, dacă nu ați făcut-o deja, să sesizați organele competente, care să efectueze o anchetă completă la cele două instituții, având ca obiect aflarea adevărului despre cauzele care au provocat acest incident.
În același context, vă rog să ne răspundeți la următoarele întrebări:
S-au asigurat supravegherea și controlul monitorizării calității apei potabile cu adevărat de către producători, distribuitori și de către autoritatea de sănătate publică a municipiului București?
Potrivit art. 8 alin. (3) din legea menționată anterior, „autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dispune interzicerea sau restricționarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformități față de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană și verifică dacă au fost luate măsurile necesare pentru protejarea sănătății umane”. Care au fost măsurile pe care Direcția de Sănătate Publică București le-a luat pentru protejarea sănătății umane?
Există vreo derogare de la lege privitor la parametrii valorici stabiliți care să privească societatea Apa Nova? Dacă da, pentru cât timp? Și s-a adus la cunoștința Comisiei Europene? A fost aprobată de Institutul Național de Sănătate Publică?
Vă mulțumesc.
Senator Silvia Dinică, Circumscripția nr. 42 București.
Mulțumesc, doamna președinte.
Declarația politică de astăzi se numește „Unde sunt pesediștii de altădată?”.