Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2019
Informare · informare
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Domnule ministru,
Nu este primul semnal de alarmă pe care opoziția îl trage de aici, de la tribuna Parlamentului, în ceea ce privește starea sistemului energetic național.
Și vreau să subliniez, cu onestitate, nu cu ură, nu cu amatorism. Eu mă adresez dumneavoastră în calitate de inițiator al Legii energiei, în calitate de inițiator al Legii BRUA, în calitate de inițiator al Legii privind instalarea combustibililor alternativi – ca să vă dau câteva argumente de onestitate.
Dincolo de radiografia acțiunilor Guvernului, sintetizate foarte, foarte pe scurt în această moțiune simplă – și aș dori să exemplific doar câteva –, haosul creat în sectorul energetic de lăcomia Guvernului, prin adoptarea Ordonanței nr. 114, care are deja și un pui; deposedarea companiilor de stat de toate resursele și de rezerve; lipsa investițiilor în retehnologizări și în capacități noi de producție, respectiv nerealizarea lucrărilor de mentenanță în sistemul energetic național; politizarea sistemului energetic.
Domnule ministru, cred că, dacă ați putea, ați politiza până și megawattul.
Apropo, domnule deputat Nistor, cred că știți cine sunt membrii Consiliului de administrație al Complexului Energetic Hunedoara, respectiv al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului.
Și, nu în ultimul rând, ați compromis investițiile strategice în Marea Neagră. Ca să dau doar câteva exemple.
Domnule ministru, dincolo de această radiografie a sistemului energetic național, vă rog, după ce îi cereți voie domnului Chițoiu, trezorierul sistemului energetic național, să vă achitați de obligațiile care vă revin în calitatea dumneavoastră de detașat ALDE în fotoliul de ministru al energiei.
Astfel, domnule ministru, conlucrați cu specialiștii din Ministerul Economiei, nu cu domnul Bădălău. Cu dânsul vorbiți doar dacă vreți să vă cumpărați ghiuluri și inele. Conlucrați cu acești specialiști din Ministerul Economiei pentru a pune în dezbatere publică o strategie energetică adaptată la nevoile actuale ale României, corelată cu o strategie națională privind resursele naturale din România.
România are nevoie de o viziune strategică în ceea ce privește sectorul energetic național. România are nevoie de o nouă strategie energetică, fundamentată pe asigurarea securității energetice și pe un management inteligent al resurselor naturale pe care, din fericire, România le are.
România are nevoie de o strategie energetică aplicabilă azi, domnule ministru, nu o strategie energetică aflată pe site-ul ministerului. Înțeleg că iar v-ați blocat în acel nenorocit de aviz de mediu.
Numai așa decidenții politici, oricare ar fi ei, nu și-ar mai permite să promoveze tot felul de anomalii, ca, de exemplu, Ordonanța nr. 114 sau Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții – jaful secolului, așa cum îl numesc unii –, acest copil de suflet al lui Liviu Dragnea.