Radu Zlati

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

„Și viața îi va mântui”, spunea un coleg din învățământ, privitor la absolvenții de liceu care, dintr-o cauză sau alta, nu-și luau bacul. Căci, ca în fiecare an, mijlocul lunii iunie ne aduce aminte de două evenimente naționale: venirea minerilor la București, în 1990, repetată după aceea, pentru că le-a plăcut mult, și începerea examenului național. Anul acesta, cele două evenimente sunt, dacă vreți, încununate, deși poate nu e termenul cel mai potrivit, cu un nimb al minciunii, căci, aproape de aniversarea venirii minerilor la București, bucureștenii, în marea lor înțelepciune, și-au votat primar de capitală și primari de sectoare exact pe urmașii celor care i-au chemat pe mineri, semn că nu doar oamenii sunt sub vremuri, dar și că vremurile, iată, se schimbă.

O a doua minciună: din întreg efectivul elevilor care au terminat cei patru ani de liceu, 50.000 au preferat să nu se prezinte la examenul național. Astfel, ei, desigur, au „îmbunătățit” statisticile unităților de învățământ de unde provin, pentru că, nu-i așa, ei nu vor fi căzut examenul de bacalaureat, de vreme ce nici măcar nu i-a tentat să-l aibă.

Voi închide micul meu discurs cu concluzia tristă că, da, viața îi va salva foarte probabil pe acești tineri care au luat înțeleapta decizie să își mai amâne ad calendas graecas examenul de maturitate, cum se spunea pe vremuri. Pentru că, da, viața ne supune și la alte examene decât la acela de bacalaureat.

Din păcate însă, societatea românească, cel puțin în anul de grație 2016, încă nu este salvată, iar un atestat în ceea ce privește această aserțiune este, din punctul meu de vedere, desigur, subiectiv și partinic, rezultatul alegerilor la București, din iunie 2016.

Vă mulțumesc.