Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2019
government confidence · respins
Florin Claudiu Roman
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Știm cu toții acea vorbă: Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic!
Noi ne dorim – cei care am lucrat de circa doi ani și jumătate pe această modificare legislativă, și vreau să mulțumesc colegilor din Comisia pentru administrație publică, din grupul de lucru care a lucrat cu MDRAP și cu organizațiile profesionale, și tuturor colegilor care și-au adus contribuția la acest proiect – să rezolvăm, fără a fi perfecți, câteva chestiuni care, din punctul nostru de vedere, impun o anumită urgență.
Știți că la ora actuală pentru obținerea unei autorizații de construire este nevoie de 27 de avize și acorduri.
Proiectul pe care noi îl propunem reduce numărul de avize de la instituțiile deconcentrate locale, în privința DSP, APM, a Comisiei Tehnice de Circulație și avizului Autorității Aeronautice Civile Române, pentru construcții cu înălțime mai mare de 10 m, în cazul locuințelor unifamiliale, al anexelor gospodărești – cu excepția celor în care vorbim despre animale – și practic propune simplificarea procedurilor pentru orice român care își execută lucrări de extindere, modernizare, reabilitare în interiorul locuinței familiale și care nu afectează partea de structură de rezistență.
În altă ordine de idei, acest proiect revoluționează Codul urbanismului, pentru că pune semnul de egalitate între cetățean și funcționar. Principiul este unul simplu – dacă în termen de 30 de zile de la depunerea ultimului document, când dosarul este complet, funcționarul nu eliberează autorizația de construire și certificatul de urbanism, trebuie să justifice în scris motivul refuzului, după care intervine procedura de adoptare tacită, cu excepția lucrărilor pentru monumentele istorice și zona de protecție a monumentelor istorice.
Totodată, funcționarul care refuză nejustificat eliberarea acestor autorizații de construire, în măsura în care ordonatorul de credite și cei abilitați stabilesc că a făcut-o cu rea-credință, plătește, de data asta, o amendă între 1.000 și 5.000 de lei – vă repet, pentru refuzul nejustificat de emitere a autorizației de construire.
Totodată se reduce termenul pentru eliberarea autorizației de construire în regim de urgență, de la 15 la 7 zile, și sunt reglementate situațiile în care se eliberează autorizația de construire pentru doi ani de zile, nu se finalizează lucrările – și asta se întâmplă, de regulă, la primari, pentru că nu au toți banii să-și finalizeze lucrările în termen de doi ani de zile și practic se mai completează cu o perioadă de doi ani pentru care nu trebuie reluată procedura de autorizare în cazul în care proiectul tehnic nu se modifică.
Aceeași situație intervine și în cazul lucrărilor începute, iar termenul de prelungire curge în funcție de stadiul fizic de execuție.
Vreau să vă spun că nu am crezut că vom reuși să trecem toate aceste modificări, pentru că această lege schimbă fundamental Codul urbanismului.