Silvia Monica Dinică

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de astăzi este „Educația românească, între orgolii și nepăsare”.

Și, privind tema egalității de șanse, aș dori să adresez ministrului educației câteva întrebări:

De ce nu au fost încă elaborate, în acord cu recomandările specialiștilor, procedurile pentru susținerea examenului de capacitate și a celui de bacalaureat pentru copiii cu deficiențe de vedere, de auz, tulburări de spectru autist sau cu tulburări specifice de învățare?

Cum s-a ajuns la doar o oră în plus adăugată la durata standard a examenului pentru evaluarea națională și pentru bacalaureat, în condițiile în care pentru o testare standard, cu o durată medie de 45–50 de minute, sunt prevăzute suplimentar între 30 și 60 de minute?

De ce nu se specifică că profesorul trebuie să citească subiectele pe rând, așteptând ca elevul să le rezolve gradual, și după fiecare subiect rezolvat să-i fie citit următorul?

Sunt lucruri și acțiuni la îndemână care vin în ajutorul acestor copii și al părinților, care, în loc să se ocupe de ei, trebuie să adune tot felul de acte care să ateste evidența.

De ce actele care le sunt solicitate pentru certificare părinților de la medicii specializați nu le sunt decontate?

Câți copii nu vor fi corect educați, cu mijloacele specifice, din cauza acestor costuri pe care părinții lor trebuie să le achite, uneori an de an, pentru a face dovada unei anumite tulburări sau deficiențe?

Când se va elabora un model de plan personalizat la nivelul fiecărei școli și când va fi pus și în practică?

Când vor fi acești copii integrați, nu numai tolerați, așa cum se întâmplă în prezent? Pentru că ei vor fi adulții de mâine, care, dacă li se va da o șansă acum, se vor putea integra în mediile profesionale și vor străluci în domeniile pe care și le vor alege.

Senator Silvia Dinică, Circumscripția nr. 42 București.