Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2022
other · adoptat
Eugen-Remus Negoi
Aprobarea unei modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Vin din Constanța, un județ aproape eminamente turistic, și spun că tema, într-adevăr, este foarte interesantă, chiar bună ar fi, dar este inaplicabilă.
Însuși Guvernul recomanda că, în loc de „cataloage de trasee turistice omologate”, așa cum prevede prezenta inițiativă legislativă, ar trebui reglementat un „registru național al traseelor turistice omologate”.* Dar traseele turistice, în momentul acesta, sunt realizate de UAT-uri, prin intermediul unor organisme precum Salvamontul, de exemplu. Deci prezenta inițiativă legislativă dă posibilitatea unor persoane juridice să propună trasee turistice și mută la nivel de comisie mixtă (minister – UAT) decizia privind construirea lor. Știu, avem nevoie de trasee turistice, nu neapărat omologate, dar să fie utilizabile.*
Deci, din punct de vedere tehnic, *