Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2009
Declarații politice · adoptat
Tudor Ciuhodaru
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Declarația mea politică se intitulează „Stop fenomenului Lăzărescu! Pastorală”.
„De la moarte la viața întru Hristos” – așa începe Înalt Preasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Pastorala din acest an.
Parafrazându-l, pot spune că de la moarte la viață putem ajunge printr-un sistem medical coerent.
Într-o singură zi, ce-i drept, de 13, șapte suicidari au ajuns la unitatea de primire a urgențelor de la Spitalul de Urgență din Iași, mulți dintre aceștia după ce au fost plimbați între spitale.
Să nu uităm că a cincea poruncă spune: „Să nu ucizi!”, iar în Săptămâna Mare nu poate fi un păcat mai greu decât luarea propriei vieți.
E un record sumbru și nedorit. E un record izvorât dintr-o realitate socioeconomică precară. E un semnal de alarmă.
Ce putem face pentru acești oameni? Cum suntem pregătiți să-i ajutăm? Avem o singură soluție: parteneriatul pentru stoparea fenomenului Lăzărescu – început la Iași și realizat prin colaborarea dintre Ministerul Sănătății, autorități locale, Colegiul Medicilor și asociațiile pacienților, pentru finalizarea Spitalului Clinic de Urgență cu Centrul Integrat Regional de Tratamente, Intoxicații, Traume și Arsuri inclus.
Suntem în Săptămâna Mare!
Să nu uităm că El a fost primul ce a resuscitat, prin biblicul „Ridică-te și umblă!”
E timpul resuscitării întregului sistem medical românesc, pentru ca fenomenul Lăzărescu să devină amintire.
Am început la Iași, corectând erorile organizatorice ale sistemului, și vă asigur că vom continua.
Nu pot să termin fără să vă urez tuturor Paște fericit! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.