Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Vladu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Declarația politică se intitulează „Referendumul – voința cetățenilor”.
Doamnă președinte,
Stimați colegi,
Săptămâna trecută, președintele țării a fixat în agenda publică tema referendumului cu privire la trecerea de la Parlamentul bicameral la cel unicameral, cetățenii fiind reprezentați de 300 de parlamentari, data referendumului urmând să se suprapună cu alegerile prezidențiale. Comentată de anumiți politicieni ca fiind o strategie politică menită să atragă cât mai mult electorat pentru alegerile prezidențiale, mă întreb pe cine deranjează o prezență mare la vot, apreciată de unii, care o privesc ca pe o măsură necesară în ceea ce privește reforma profundă a clasei politice. Este bine cunoscut faptul că, în societățile unde instituțiile sunt neperformante, coalițiile de distribuție, grupurile de lobby, sindicatele se cimentează și contribuie la binele membrilor care le constituie, și nu neapărat al cetățenilor acelei societăți.
Unul dintre argumentele invocate de Traian Băsescu a fost și neperformanța reprezentanților în organul legislativ suprem al cetățenilor, adică noi, parlamentarii. Am văzut foarte mulți colegi deranjați de această replică a președintelui. Consider că ar trebui să ne deranjeze dacă mergem în teritoriu și observăm că nu vin cetățenii în cabinetele parlamentare, că cetățenii și-au pierdut încrederea în reprezentanții lor, când nu există lucruri pe care să le prezentăm ca fiind realizările noastre. Probabil că cei care se tem de votul popular pentru schimbarea Constituției sunt cei incapabili să câștige votul cetățenilor, care-și urmăresc doar propriul interes și uită de promisiunile din campanie. Doar aceste persoane pot fi „deranjate” de replicile Președintelui țării, o propunere care nu face decât să aplice promisiunile din campanie ale lui Traian Băsescu.
Într-adevăr, presupune un proces greoi schimbarea Constituției, dar, dacă nu există un început, cu siguranță schimbarea nu va avea loc.
De ce Parlamentul are o imagine proastă și un nivel de încredere scăzut din partea populației? Unul dintre avantajele bicameralismului invocat ar fi gradul de reprezentativitate mai largă a populației. Tocmai calitatea slabă a unor aleși ai poporului, lipsa de randament legislativ cu sute de proiecte adoptate tacit sau cu termenul de adoptare depășit, blocarea marilor dosare de corupție, invocate până și în raportul Comisiei Europene, toate acestea au contribuit la erodarea imaginii atât a Parlamentului, cât și a noastră, ca reprezentanți ai poporului. Bicameralismul este contestat tocmai pentru procedura de adoptare a legilor mult prea greoaie, pentru că presupune un consens mai larg, medieri între cele două Camere asupra punctelor de vedere diferite, dacă acestea apar, cu privire la un proiect de lege. Totodată, presupune și o creștere considerabilă a costurilor. Așadar, toate statele lumii afectate de criza economică sunt determinate să găsească modalități de reducere a cheltuielilor publice.