De fiecare dată când voi veni la acest microfon și mă voi adresa Domniilor Voastre în legătură cu o moțiune — indiferent cum, simplă sau de cenzură —, nu voi înceta să aduc în atenție faptul că respect în mod deosebit această instituție, că instituția moțiunilor simple și a moțiunilor de cenzură este un instrument fundamental, principal, al controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului. Nu o să încetez să spun că sunt extrem de utile, de necesare și, de asemenea, să reamintesc, în acest context că, din păcate, în spiritul nostru balcanic și dâmbovițean, am transformat și tindem să transformăm, pentru că nu trebuie să generalizăm, aceste instrumente în folosirea lor aproape abuzivă, să le transformăm în instrumente lipsite de semnificația pe care legiuitorul le-a conferit-o...
Asta este realitatea și de fiecare dată o să spun acest lucru, pentru că doresc să menționez că indiferent de ceea ce voi spune, și sper că voi spune lucrurile pe față și foarte corect, respectul meu pentru instituție, chiar dacă vorbesc împotriva acestei moțiuni simple, este același. Și, de aceea, am să fac referire la Sisif, care a rămas pentru noi simbolul acțiunilor perseverente, dar inutile, din antichitate până astăzi. Într-o astfel de ipostază se plasează, pentru a câta oară și din păcate, și Partidul Național Liberal care împinge din nou pe dealul Parlamentului o moțiune bolovănoasă simplă și, și de data aceasta, trebuie s-o spun cu regret, inutilă, indiscutabil.
Însă domeniul cercetării-dezvoltării-inovării este unul dintre cele mai elevate, mai necesare, mai importante ale societății, ale cunoașterii. În consecință, merită să fie abordat cu toată deferența necesară. Tot respectul meu pentru domeniul cercetării, tot respectul meu pentru cercetători, toată considerația și tot respectul meu pentru problemele reale cu care aceștia se confruntă, dar ce ne oferă autorii moțiunii? O abordare inconsistentă și, din păcate, am aici un cuvânt pe care aș vrea să-l sar, trivial. Denumirea dată moțiunii devine emblematică pentru modul în care colegii noștri ne-au învățat că abordează acest instrument fundamental al democrației, și o fac și acum, când și-au propus să vorbească despre un subiect de respectat, cum este cel al cercetării.
Prin volumul său, moțiunea pare de-a dreptul impresionantă. Numără nu mai puțin de 32 de pagini. Și nu pot să nu constat, să apreciez modul în care a fost prezentată de distinsa noastră colegă, cu intonație, cu punctuație corectă, cu o prezentare într-adevăr care, dacă ar fi fost și pe conținut la fel de elegantă și de relevantă, poate ne-ar fi și atras atenția. În orice caz, tot respectul și considerația pentru exercițiul pe care de atâtea ori și în mod neobosit colega noastră îl face în prezentarea acestor moțiuni.
Din păcate, trei sferturi din această moțiune nu numai că nu are legătură cu titlul moțiunii, dar constituie de fapt o perpetuă rostogolire a ideii că autorii caută piatra filozofală. În imposibilitatea de a-și susține cu argumente intențiile critice la adresa politicii actualei guvernări în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, autorii își încarcă moțiunea cu un enorm balast, transformând-o într-un fel de tratat, din păcate, elementar despre cercetare.
Pe întinsul a 27 de pagini din cele 32, în moțiune ni se explică răbdător, abuzându-se însă de răbdarea noastră, cum se definesc termenii de cercetare-dezvoltare-inovare, care este politica SUA și a președintelui Barack Obama în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, ce conține Strategia Lisabona, ce sunt și ce fac diverse organizații, organisme internaționale în acest domeniu.
Efortul de a umple moțiunea cu compilații despre cercetare i-a epuizat se pare, însă, pe autori, pentru că cităm chiar din autori, nemairămânându-le suficientă energie pentru cercetarea propriu-zisă. Iată de ce, din complicatul puzzle în care sunt împărtășite ideile moțiunii... sau împrăștiate, se disting totuși suficient de clar afirmații precum că în bezna în care se găsește cercetarea-dezvoltareainovarea românească pre- și postdecembristă a existat o singură fereastră de lumină, exact în timpul guvernării liberale, care ne amintește de neuitata sintagmă „luminița de la capătul tunelului”. Această perioadă este descrisă în moțiune prin termeni ca „întărirea capacității naționale”, „întărirea colaborării”, „îmbunătățirea accesului la resurse”, „stimularea climatului inovativ”, „România participă activ...”.
Stimați colegi, vă sună cunoscute aceste formulări? Din documentele cărui partid de ieri și-au extras, onorabilii noștri colegi de astăzi, aceste formulări bolovănoase ale limbajului de lemn?!
Totuși, _finis coronat opus_ , finalul moțiunii face dovada capacității inovative în exprimarea autorilor. Pentru a veșteji preocupările actualei guvernări în domeniul cercetăriidezvoltării-inovării sunt folosite din plin cuvinte ca: „ce din coadă au să sune” sau se vorbește despre introducerea unei „răngi” între piese și despre politica pașilor din spate, despre măcelărirea fondurilor de cercetare și chiar despre moartea cercetării însăși.
Știți foarte bine cum un foarte mare filozof vorbea despre moartea societății. Iată un tablou macabru, care, din păcate, nu este real, deși, încă o dată, sunt ultima persoană care să susțină că în cercetarea românească nu există probleme, probleme complicate și foarte mult agravate, într-adevăr, de o politică inconsecventă, de peste 20 de ani, din cauza unei politici a priorităților naționale parcă prost înțelese, dar și de o politică a neînțelegerii pe fond a importanței cercetării românești.
Dar, revenind la fondul problemei: în opoziție cu liberalii, cu colegii, distinșii mei colegi liberali, mă voi ghida după dictonul _non multam, sed multum_ . Iată de ce știm că activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare este în esență o activitate sau o profesie liberală, comparabilă cu cea artistică sau culturală, de fapt, de creație, iar creația, sigur, este un apanaj al libertății, iar libertatea este o componentă esențială a spiritului inovator.
M-aș fi așteptat ca domnii colegi liberali să o trateze în consecință. Ce constatăm însă? Măsurile propuse în moțiune nu depășesc clasicul apel la resursele bugetare. Cererile se limitează la creșterea fondurilor, refinanțare, planificarea
multianuală a resurselor și garantarea acestora. Am citat din moțiune.
Credeți, domnilor liberali, că finanțarea de la buget este de natură să descătușeze cercetarea-dezvoltarea-inovarea, să stimuleze libera inițiativă în creativitate? În totalitate, aceasta este problema, legată de finanțare? Da, finanțarea, recunosc, este un element important, definitoriu, definitiv și obligatoriu, dacă vrem să avem cercetare, dar resursa principală este alta: resursa principală este stimularea, iar această stimulare vine prin educație, prin responsabilizarea factorului politic și, în cele din urmă, printr-o politică în domeniul cercetării, care implică și o subsidiară, la fel de importantă, însă, și în opinia mea, aceea a finanțării.
În societatea cunoașterii, importantă nu este doar cercetarea în sine, deci, cât mai ales rezultatele cercetării. Viziunea dumneavoastră nu ajunge până acolo, tocmai la finalitatea pe care o așteptam din partea dumneavoastră. Nu a ajuns nici măcar până la a pune în discuție veniturile cercetătorilor. V-ați cantonat doar pe palierul de intrare a banilor publici în sistemul cercetării-dezvoltării-inovării, dar nu ați încercat să faceți o analiză input-output și să vedeți care sunt, pe cale de consecință, rezultatele ieșirii, adică rezultatele unei finanțări.
Ați prezentat în moțiune o mulțime de date despre sumele mai mari sau mai mici care au fost introduse în sistem. N-ați spus nimic despre specialiștii din sistem, și subliniez că cercetarea trebuie să ajungă să producă mai multe resurse decât consumă. În această direcție trebuie orientate măsurile propuse. În moțiune aceasta este politica. A ajunge, însă, acolo, asta nu înseamnă că nu avem nevoie de resurse.
Iată de ce, doamnelor și domnilor, în cuprinsul moțiunii toată vina pentru nerealizările din domeniul cercetăriidezvoltării-inovării este atribuită „noului FSN”, această sintagmă care vă bucură foarte tare.
Dacă aș vrea să fiu răutăcios, dar nu pot să-mi permit, pentru că totdeauna am respectat minoritatea, înțeleg că pentru această simplă sintagmă ați introdus această moțiune. Vreți s-o auziți, vă place cum sună, o repetați, dar nu are niciun...
După 20 de ani de democrație în România, cred că sunteți pe o cale greșită, așa cum, acum 20 de ani, un eminent liberal de atunci și un eminent analist al politicii românești de acum, nu știu dacă mai este liberal, Patriciu, vorbea despre tăiatul cozii câinilor pentru a urgenta reforma.
Actualul Guvern este subtil făcut responsabil, inclusiv pentru angajamentele fără acoperire pe care fostul guvern liberal și le-a asumat, mai ales la final de mandat. Dar eu n-o să vă mai împovărez cu trista moștenire, pentru că un adevăr enunțat de prea multe ori ajunge să se devalorizeze.
Susțin cu convingere că perspectiva macabră din care semnatarii moțiunii privesc cercetarea-dezvoltarea-inovarea românească este în bună măsură produsul propriei lor politici. O responsabilitate comună are întreaga clasă politică din România — o afirm cu tărie! —, dar dumneavoastră ați avut foarte mulți bani și i-ați folosit foarte prost. Pentru că asta este marea realitate a guvernării abundente din perioada în care ați condus această țară, și care abundență, din nefericire sau din fericire pentru unii și pentru alții, dar, oricum, din păcate, nu a fost rezultatul managementului politic exersat de dumneavoastră în actul guvernării, ci al unei conjuncturi cu adevărat astrale de elemente, care au
permis să existe resurse și creștere economică importantă în România, o perioadă bună de timp, sperăm să se întoarcă, indiferent din ce motive.
Să ne amintim de efectul devastator asupra cercetăriidezvoltării-inovării pe care l-a avut procesul de privatizare a unităților de cercetare în perioada ’97 — 2000. Majoritatea acestora nu și-au menținut domeniul de activitate, devenind doar valori imobiliare. Atunci a fost o fereastră, o fereastră, dar nu de lumină, în cercetarea românească, ci de oportunitate de a pune cruce cercetării românești, dacă vreți să folosim argumentele folosite chiar de dumneavoastră.
Doresc, în final, să fac un apel la colegii din opoziție să nu mai folosească dezbaterile asupra unor domenii atât de importante și de sensibile, cum este cel al cercetăriidezvoltării-inovării, ca instrument de acumulare de capital politic sau să-l folosească pe acela care poate să le aducă capital politic.
Acesta, din păcate, în afară de o dezbatere și o discuție politicianistă, cred că nu a făcut altceva decât să fie un vehicul pentru niște acuze, între care mult și dragul, simpaticul, susținutul, plăcutul dumneavoastră „noul FSN”.
Se constată că multe moțiuni nu conduc neapărat la multe soluții, iar mult nu înseamnă neapărat mult și bine.
Față de post-scriptumul moțiunii, îi asigur pe colegii liberali că sunt bine cunoscute la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, al cărui președinte am onoarea să fiu, atribuțiile ce ne revin în domeniul cercetării-dezvoltăriiinovării. Avem, de asemenea, și experți care pot să ofere celor care au nevoie consiliere.
Avem, într-adevăr, nevoie de mai puține moțiuni și mai multe noțiuni.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.