Cristian Mihai Adomniței

Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnă ministru,

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur că domnul deputat Anghel Stanciu a mai spălat puțin rușinea unui alt universitar, și ieșean pe de-asupra, care avea o singură problemă — ceasul cu cuc — și o a doua, frustrarea că poate nu avea și el unul — mă refer la ceas.

Cercetarea este recunoscută astăzi ca fiind unul dintre instrumentele fundamentale ale pachetului de răspunsuri europene la fenomenul globalizării.

Astăzi, România se află, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, în centrul unui imens șantier de construcții, un șantier unde, de câțiva ani, se conturează ceea ce se numește piața unică a cercetării, o piață unde cunoașterea, cercetătorii și tehnologiile pot circula liber, așa cum înăuntrul Uniunii astăzi circulă liber persoanele, serviciile, capitalul și bunurile.

În 2001, Europa și-a propus un obiectiv extrem de ambițios, acela de a crea o economie bazată pe cunoaștere, unde cunoașterea este factorul determinant al prosperității și competitivității acestei regiuni.

Ideea unor politici bazate pe cunoaștere, creativitate și diversitate pare să fie puțin cam abstractă, însă cu toții recunoaștem, este adevărat că doar atunci când suntem în context european, că aceste elemente se constituie în partea ce mai importantă a mecanismului european, care determină competitivitatea și dezvoltarea economică.

Este, de altfel, ceea ce se intenționează prin promovarea Strategiei Lisabona, respectiv trecerea de la economia bazată pe schimburile de bunuri și produse la economica bazată pe schimburile de cunoștințe, informații și inovare.

Astfel, în 2001, la Lisabona, statele membre au agreat ideea că, pentru a fi considerată cea mai dinamică și competitivă economie din lume, economia europeană are nevoie de cercetare și, în consecință, au decis să investească masiv în acest domeniu, respectiv 3% din produsul intern brut european, anume 1% din fonduri publice și 2% din fonduri private.

În timp ce Uniunea Europeană încearcă se apropie de ținta de 3% în 2010, Japonia investește demult peste 3%, situându-se în urma Statelor Unite, iar China va devansa în perioada următoare atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite, la un loc, în ceea ce privește numărul de publicații științifice recunoscute internațional. Doar China are mai mulți absolvenți în domeniul științelor reale decât toată Uniunea Europeană la un loc.

Obiectivul oricărei politici de reformă, fie că se întâmplă în economie, fie în educație, fie în cercetare, este să asigure competitivitate economiilor, companiilor și indivizilor pe o piață care este din ce în ce mai globală.

România este astăzi în competiție cu ea însăși, dar, în același timp, ca stat membru al Uniunii, contribuie la dezvoltarea reacției europene la competitivitatea Japoniei, Chinei, Indiei sau Statelor Unite. Fiecare actor din această competiție este un câștigător, însă succesul său este posibil doar acolo unde există o viziune integrată de cooperare între toți actorii și unde cooperarea are loc cu adevărat între educație, cercetare și economie.