Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnă președinte,
În ședința Biroului permanent de astăzi s-a aprobat să fie sesizate comisiile pentru avizare și comisia de fond, Comisia pentru muncă, în procedură de urgență, la cererea inițiatorilor, conform art. 115 alin. (1), cu Proiectul de lege privind asistența socială. Bineînțeles, în condițiile în care
aveți majoritatea în acest Birou, se pot stabili lucruri care sunt dorite de arcul guvernamental, în condițiile în care din nou se încalcă toate procedurile.
## Doamnă președinte,
Cu acceptul dumneavoastră și al colegilor, aș vrea să reamintesc care sunt procedurile de sesizare în procedură de urgență, deoarece așa cum au fost stabilite termenul de depunere a amendamentelor – 11 noiembrie 2010 – și termenul de depunere a raportului – 14 noiembrie 2011 – sunt în afara regulamentului.
La art. 93 din regulamentul modificat se spune că proiectele de lege, propunerile legislative și proiectele de hotărâre ale Camerei se distribuie deputaților după prezentarea lor în Biroul permanent. Deci acest proiect de lege nu a fost în mape astăzi.
Mai departe. La casetele deputaților se vor distribui, iar dumneavoastră astăzi trebuia în clar să spuneți că se informează Camera, informarea va cuprinde titlul, inițiatorul, comisii sesizate, comisiile vor întocmi aviz și așa mai departe.
Dacă mergem la art. 116 unde se stabilește procedura de urgență, se spune că amendamentele se depun în scris și se trimit comisiei sesizate în fond în termenele stabilite conform art. 65 alin. (4), care stabilește că acest termen nu poate fi mai mic decât jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului de la anunțarea în plenul Camerei.
Dacă ne uităm, doamnă președinte, în calendar, o să constatăm că data de 11 este vineri, că data de 14 este luni, în condițiile în care în acest moment în casetele deputaților nu există acest proiect de lege și nu a existat nici în mapele de Birou permanent.
În continuare, aș vrea să vă întreb: s-a stabilit cumva ca sâmbătă și duminică să lucreze Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, pentru a da aviz pe acest proiect de lege, în condițiile în care Comisia pentru muncă și protecție socială nu are ședință în ziua de luni, ci abia în ziua de marți?
Și chiar dacă Biroul permanent ar obliga Comisia pentru muncă și protecție socială să lucreze în timpul desfășurării ședinței de plen de luni, doamnă președinte, v-aș adresa o întrebare dumneavoastră – nu dumneavoastră ca persoană, ci pentru că în momentul acesta reprezentați arcul guvernamental, cu toate partidele care fac parte din acest guvern – cum se poate ca o lege atât de importantă, o lege despre care dumneavoastră spuneți că este prinsă în scrisoarea cu Fondul Monetar Internațional, o lege de care depinde, dacă vreți, sănătatea și viața foarte multor cetățeni din România, să nu fie foarte bine argumentată de fiecare parlamentar în parte, indiferent dacă este de la putere sau din opoziție?