Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2009
Declarații politice · respins
Ioan Nelu Botiș
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor,
În ultimele luni, evoluția ratei șomajului este în trend ascendent. Astfel, de la o rată a șomajului de 4,1% în luna noiembrie, am ajuns în luna ianuarie 2009 la o rată a șomajului de 4,9%, numărul persoanelor înregistrate ca șomeri, în această perioadă, fiind de 67.936; de la 376.971 de șomeri în noiembrie 2008 la 444.907 șomeri în luna ianuarie 2009.
Această tendință este o consecință a evoluției economice din ultima perioadă în România, dar și o contribuție substanțială a numărului de persoane care se întorc în România, ca efect al înrăutățirii situației economice în spațiul vest-european.
La ora actuală, se estimează că peste 400.000 de oameni se vor întoarce în țară în anul 2009.
Conform Planului Național de Dezvoltare 2007 – 2013, prin Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) se urmărește dezvoltarea economică și schimbările structurale în România.
Investițiile în capitalul uman vor completa și vor conferi sustenabilitate pe termen lung creșterii productivității. Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane va beneficia în perioada 2007 – 2013 de 3,47 miliarde euro.
Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă a 1.650.000 de persoane.
În anul 2009, suma propusă în vederea accesării fondurilor europene prin POS DRU este de aproximativ 210 milioane euro, cu o influență în bugetul de stat de 1,5% din PIB.
Absolvenții reprezintă o categorie de persoane greu accesibile pe piața forței de muncă, din cauza lipsei experienței în muncă. Considerăm necesară o lege care să sprijine absolvenții în demersul lor de a se încadra în muncă. Propun, astfel, Legea primului contract de muncă. Astfel, stagiile de practică ale tinerilor trebuie considerate vechime în muncă astfel încât, la sfârșitul studiilor, perioada de practică să se constituie vechime în muncă.
Practica efectuată sub orice formă de prestație, în producție, servicii sau altele, poate fi subvenționată prin Legea privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimularea forței de muncă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.