Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat
Aurel Ardelean
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Doresc să prezint o situație delicată privind spațiile de învățământ de la nivelul județului Arad, deoarece problema retrocedărilor pune piedici, în momentul de față, bunei desfășurări a întregului proces de învățământ arădean.
O mulțime de clădiri din oraș și din județ, clădiri în care se desfășoară activitatea didactică, fie sunt revendicate, deci cu un statut incert, fie sunt retrocedate foștilor proprietari.
Nu mai puțin de 42 de astfel de clădiri se află în această situație în județul Arad. Ne situăm printre județele fruntașe în această situație a clădirilor.
Un exemplu concret îl constituie clădirea Grădiniței cu program săptămânal nr. 2, din zona „UTA” a municipiului Arad, clădirea fiind retrocedată moștenitorului baronului Neumann.
În 1994 a apărut un proiect de lege prin care inspectoratul școlar trebuia să revendice toate clădirile fostelor întreprinderi, printre care se număra și această grădiniță. Asta în situația în care, cu puțin timp înainte, Consiliul Județean Arad a hotărât ca atât grădinița, cât și stadionul să aparțină Fabricii „UTA”.
Inspectoratul școlar nu a făcut însă, din păcate, niciun demers. Grădinița este în stare foarte bună datorită grijii părinților care s-au implicat în amenajarea ei. Marea majoritate a copiilor aparținea familiilor nevoiașe, dar fiecare ajuta după posibilități.
Îngrijorător este faptul că numărul clădirilor de învățământ retrocedate în județul nostru este extrem de ridicat. În această situație sunt 8 grădinițe, 11 școli generale, 6 grupuri școlare și licee și o sală de sport. Pe lângă acestea, mai există și clădirile revendicate: 5 grădinițe, două școli generale, 4 licee și grupuri școlare și alte 5 clădiri, însăși clădirea Inspectoratului Școlar al Județului Arad, Palatul Copiilor, Centrul Școlar și două cluburi pentru elevi.
În municipiul Arad există 11 clădiri în care funcționează unități de învățământ și care au fost deja retrocedate foștilor proprietari. Printre acestea se numără Liceul German, două imobile, Liceul „Csiki Gergely”, Școala Generală nr. 1 și Școala Generală nr. 2.
După retrocedare, Primăria Municipiului Arad a încheiat contracte de închiriere cu proprietarii imobilelor, costul acestor chirii fiind însă foarte mare.
Se impune o strategie cu privire la această situație, deoarece costul chiriilor în unele spații de învățământ nu se justifică, aceste fonduri fiind, în unele cazuri, mai mari decât costul procesului de învățământ în sine.
Solicit ministerului de resort o poziție oficială cu privire la proiectele concrete care există pentru reglementarea situației spațiilor de învățământ din județul Arad. Nu este o situație care, la ora actuală, poate fi abordată cu superficialitate.
O altă problemă pe care doresc să o aduc în atenția dumneavoastră este cea a copiilor nevăzători.