Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2019
other
Camelia Gavrilă
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor,
Stimați colegi,
Declarația de astăzi poartă titlul simbolic „Educația timpurie – soluții și certitudini pentru un proces educațional de succes”.
Și aduce în atenția opiniei publice importanța unui demers legislativ finalizat cu succes, vizând structura învățământului obligatoriu, completarea acestuia cu etapele educației preșcolare și cu obligativitatea parcurgerii de către elevi a învățământului secundar superior începând cu anul 2020.
Pe 11 martie 2019, Senatul României a adoptat, în calitate de Cameră decizională, modificarea art. 16 din Legea educației, în forma adoptată de Senat, în sensul în care învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până în 2020, apoi până în 2023 grupa mijlocie și în 2030 grupa mică.
În calitate de inițiator al acestui proiect apreciez că demersul nostru reprezintă un pas extrem de important pentru viitorul educației. Ne aflăm într-o epocă în care progresul tehnologic, bogăția informațiilor, toate presupun solicitare cognitivă, dezvoltarea inteligenței copilului, corelarea cu anii de școală, de învățământ preșcolar și deci prezența copiilor cât mai repede în mediul social pe care-l reprezintă grădinița, acomodarea cu aceste colective educaționale sunt extrem de importante pentru maturizarea psihică, pentru maturizarea afectivă și cognitivă.
Statisticile de până la acest moment sunt încurajatoare vizavi de evoluția numărului de copii prinși în grădiniță.
Pe de altă parte însă, constatăm că în mediul rural sunt procente mult mai scăzute: cu 12% mai puțini copii participă la educația preșcolară, motiv care trebuie corectat rapid și în sensul egalității de șanse.
Toate cercetările legate și de Proiectul pentru reforma educației timpurii, derulat în sistemul educațional românesc, subliniază importanța grădiniței, importanța anilor de învățământ preșcolar, pentru evoluția ulterioară, pentru descoperirea mediului, pentru antrenarea inteligenței, a curiozității, a aptitudinilor pentru studiu și considerăm că progresul semnificativ în plan educațional și intelectual pentru acești copii este clar.
Efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale se vor resimți: reducerea comportamentelor deviante, descoperirea propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, dezvoltarea abilităților sociale, centrarea pe sarcini educaționale.
În concluzie, inițiativa noastră legislativă este o pledoarie pentru importanța și valorile educației timpurii; deschide calea unei pregătiri incipiente a copiilor pentru școală, pentru studiu, pentru dezvoltare complexă și integrare în societate. S-au avut în vedere principii pedagogice, opinii medicale, modele și trasee educaționale europene, dar și preocuparea pentru educația incluzivă și respectarea principiului egalității de șanse, urmărind implicit aplicarea treptată a programului de guvernare al PSD și a politicilor educaționale preconizate.