Camelia Gavrilă

## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se referă la o categorie socială importantă: „Profesorii. Roluri, modele, dar și responsabilități ale societății vizavi de aceștia”.

Sigur că, în complexitatea sistemului educațional, în istoria și devenirea unei nații, profesorii reprezintă modele, repere – este o profesie cu har și predestinare –, ei sunt cei care modelează conturul personalității umane, orientează copiii și tinerii în labirintul cunoașterii, al înțelegerii lumii, precum și al înțelegerii de sine.

A fi profesor înseamnă certitudinea, dar și neliniștea că ai ales o profesie complexă, că vei parcurge un drum cognitiv de-a lungul întregii activități, precum și că ai puterea de a dărui, de a oferi ceva din preaplinul ființei tale, de a căuta soluții care se află de multe ori între artă și știință, între vocație și cunoaștere, între raționalitate și intuiție.

În acest complicat secol XXI, condiția profesorului înseamnă și dimensiunea cognitivă constantă, înseamnă și o preocupare pentru dimensiunea pedagogică și psihologică, prin care tânărul profesor adaptează ceea ce a învățat în anii universitari în spațiul școlii, al facultății, apoi în relația cu elevii sau cu studenții.

Declarația mea nu este doar o pledoarie pentru categoria profesorilor, un _laudatio_ la acest sfârșit de an școlar sau universitar, ci este și un semnal spre clasa politică, spre guvernanți, asupra responsabilității de a asigura cu multă consecvență prestigiul și respectul meritat de profesori, o salarizare corectă și decentă a acestora, modalități de selecție și evoluție în carieră, pentru că este foarte important modul în care treptele ierarhice se conturează într-o carieră, pentru a exista și competiție, și stimulare, și interes constant.

Remarcăm mai departe o finanțare destul de modestă, complicată la acest moment de absența fondurilor cu finanțare externă, care să echilibreze zonele de deficit din educație, întârzieri în reconfigurări curriculare și proiecte pe care încă le așteptăm de la Ministerul Educației, în sensul formării, conturării de strategii pentru elevii și studenții societății actuale. Dar mai ales vreau să insist asupra nevoii de formare inițială și de regândire a acesteia, cu accent mai

mare asupra laturii psihopedagogice și cu conturarea, în cele din urmă, a masteratului didactic, a anului de mentorat, care înseamnă ucenicie pe lângă un profesor cu experiență, care înseamnă transfer de bune practici și posibilitatea de a adapta ceea ce înveți în spațiul academic la colectivele diferite, la nivele de vârstă, la elevi, la studenți, care fie sunt foarte mici și spiritul ludic este necesar, fie vorbim de rebeliunea adolescentină, fie vorbim de universul complicat și nuanțat al studenților.

Mai vreau să subliniez și importanța acestei Legi a salarizării pe care o discutăm astăzi și care poate să acorde prestigiu și ierarhizare corectă, o Lege a salarizării care are și lucruri bune, dar și lucruri pe care le-am fi așteptat cumva, în categoria profesională pe care o reprezint, puțin mai adecvate pentru profesori. Mă refer la diferențele dintre coeficientul maxim de 2,76, pe o scară de la 1 la 12, în zona noastră, a educației, și coeficienți...