Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2010
other · adoptat
Mircia Giurgiu
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Domnule ministru,
## Stimați colegi,
Este ușor să criticăm și să spunem că în cinci luni de zile domnul ministru ar fi putut să facă tot, să rezolve toate problemele care au apărut în ultimii 20 de ani. Dar cred că mai bine ar fi ca împreună, toți colegii din Comisia pentru agricultură, indiferent de culoarea politică – și o să vin cu o propunere – să ne adunăm și să-l invităm și pe domnul ministru, să găsim soluții și o să le rezolvăm. Altfel, de fiecare dată, o să venim să criticăm, dar soluțiile întârzie să apară. Într-adevăr sunt probleme, dar le putem lua punctual și cele care o să urmeze în continuare și cu bunăvoință, cu specialiști, putem să rezolvăm și atunci să trecem la următoarea etapă, aceea în care să spunem ce am făcut, și nu să criticăm ceea ce s-ar fi putut face, dar nu a făcut nimeni în 20 de ani.
Eu vă mulțumesc și sperăm să reușim împreună.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.