Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2010
other
Varujan Pambuccian
Primirea de răspunsuri la interpelările adresate prim-ministrului și membrilor Guvernului
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte. Domnule prim-ministru,
Stimați colegi,
Sigur, suntem departe de a ieși din depresia economică în care ne aflăm, și noi, și celelalte țări ale lumii. Primul semn de ieșire ar trebui să fie măcar 6 luni succesive de creștere a consumului și de scădere a șomajului, ceea ce nu se întâmplă nicăieri.
Dincolo de acest lucru, care ține de un adevăr simplu, restul poate să fie o imagine mai mult sau mai puțin frumoasă: intenții, încercări. Fenomenul economic, însă, este dincolo de foarte multe dintre dorințele sau încercările noastre.
Există un singur loc în care statele pot cu adevărat să intervină în situații de genul acesta, și locul acesta se numește pârghia fiscală. Absolut toate celelalte încercări, și am văzut, am văzut anul trecut sume enorme cheltuite de multe dintre state, în sistemele bancare proprii, care s-au transformat în profituri pentru bănci, la sfârșitul anului trecut, și în bonusuri pentru managementul acestora, tot la sfârșitul anului trecut, pe bani publici de data asta. Am văzut multe încercări de genul ăsta, și cred, în continuare, că singurul lucru cu adevărat funcțional este unul foarte vechi, pe care mulți l-au folosit de multe ori în istorie, într-un mod cât se poate de sănătos, și anume pârghia fiscală.
În momentul de față trebuie să fim cu toții conștienți că tot greul stă pe umerii întreprinderilor. Din punctul ăsta de vedere și privind cu ochii angajatorilor, noi avem o problemă: locurile de muncă sunt încă scumpe, din punctul de vedere al unui angajator, ceea ce este descurajant și pentru crearea de noi locuri de muncă, și pentru menținerea celor existente și duce de foarte multe ori la o suprasolicitare a angajaților, pentru că ele îl costă mult pe angajator.
În același timp, sunt o grămadă de dări, pe lângă cele mari, clare, pe care le știm, pe care din nou întreprinderea trebuie să le plătească, unele în avans, adică din bani pe care nu i-a încasat încă.
Cred că ăsta ar fi primul lucru pe care ar trebui să-l facem, și chiar v-aș propune, aș face propunerea aceasta doamnei președinte al Camerei, să avem o discuție din aceasta, nu cu foarte multă lume, nu în plenul Parlamentului, o discuție de specialiști, în care să vedem concret ce se poate face. Cred că în fiecare dintre partide există suficienți oameni care știu bine și cum arată realitatea și care și-ar da concursul la deblocarea situației în care ne găsim. Este în interesul nostru, al tuturor.
Cred că sunt măsuri aici care vor avea rezultate, în ceea ce a prezentat prim-ministrul până acum. Mă gândeam, însă, în timpul discursului pe care l-a susținut, că, iată, atunci când vorbim despre fonduri europene sunt zone, cum este măsura 322 sau Programul operațional sectorial de dezvoltare a resursei umane, în care solicitările au fost mari și cu rezultate bune, și sunt domenii întregi, axe, în care solicitările sunt mai puține.