Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Victorel Lupu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Doresc să adresez o întrebare doamnei Ioana Bran, ministrul tineretului și sportului.
Obiectul întrebării: „Descentralizarea în sport”. Stimată doamnă ministru,
Ministerul Tineretului și Sportului a inițiat un proiect de lege pentru descentralizarea competențelor de la nivel central la nivel local. Printre măsurile vizate se numără trecerea direcțiilor pentru sport și tineret, a caselor de cultură pentru studenți și a centrelor de agrement în subordinea consiliilor județene, în timp ce în subordinea consiliilor locale ale primăriilor vor trece cluburile sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.
Procesul de descentralizare face parte din prioritățile programului de guvernare social-democrat, motiv pentru care toți cei implicați fac eforturi pentru ca acesta să ajungă cât mai repede la o formă optimă. Din aceste considerente și având în vedere faptul că proiectul urmează să fie supus dezbaterii publice, vă rog să precizați dacă s-a luat în calcul modul de decontare a unor cheltuieli de către cluburile sportive care se vor regăsi în subordinea autorităților teritorial-administrative locale, ținând cont de faptul că aceste cheltuieli sunt atipice pentru administrația publică locală (exemplu: decontarea unor costuri generate de efectuarea unor cantonamente și stagii de pregătire pentru sportivi).
Vor fi efectuate achizițiile publice prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice pentru organizarea unui stagiu de pregătire sau cantonament sau pentru participarea unor sportivi la o competiție internațională?
Solicit răspuns în scris.
Victorel Lupu, senator PSD, Circumscripția electorală nr. 24 Iași.
Vă rog, doamna președinte, dacă sunteți de acord să-mi dați voie să prezint și o interpelare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.