Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2018
Informare · retras
Victorel Lupu
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Doresc să adresez o întrebare domnului Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul întrebării: „Creșterea procentului de proprietăți cadastrate”.
Stimate domnule viceprim-ministru,
Unul dintre proiectele majore asumate de coaliția PSD–ALDE, inclusiv prin programul de guvernare, îl reprezintă creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate, atât în ceea ce privește locuințele, cât și terenurile. Vorbim despre acțiuni în acord cu Programul național de cadastru și carte funciară, dar și cu Strategia națională de dezvoltare durabilă a României. Un sistem cadastral pus la punct aduce certe beneficii de ordin social, de mediu, economice ale investițiilor, inclusiv în infrastructură.
În aceste condiții, domnule viceprim-ministru, vă rog să precizați care este nivelul implementării acestor proiecte și în ce măsură au fost sau vor fi accesate fonduri europene nerambursabile, pentru creșterea procentului de proprietăți cadastrate?
Solicit un răspuns în scris.
Victorel Lupu, senator PSD, Circumscripția electorală nr. 24 Iași.
Vă rog, dacă sunteți de acord, doamnă vicepreședinte, să-mi dați voie să prezint și o interpelare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.