Vasile Popeangă

Mulțumesc, doamnă președinte. Dragi colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Reforma statului, de la Ștefan cel Mare la Emil Boc”.

Încă din vremuri de demult, în care bărbații adevărați erau „mici la stat, mari la sfat, și viteji cum n-au mai stat”, meleagurile carpato-danubiano-pontice au cunoscut vrednicia unor Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș, iar venind mai spre zilele noastre, un Mihai Viteazul ori un Alexandru Ioan Cuza.

Ștefan cel Mare, deși este cunoscut mai mult pentru dragostea sa de neam și pentru luptele pentru neatârnarea țării, este și primul domnitor care a reformat justiția, el făcând judecățile nu numai în cetatea de scaun, ci și în alte târguri moldovene. Tot el este cel care a întărit Adunarea țării, un fel de parlament al vremii sale, acordând atenție în special micii boierimi – IMM-uri, cum le-am spune astăzi –, ajutându-i să se dezvolte mai ales pe constructori. Căci, încă de acum multe secole, românii ajunseseră la înțelepciunea că țara e bogată dacă poporul e bogat. Tot Ștefan cel Mare a întărit rolul școlilor și al artelor.

Vlad Țepeș este mai cunoscut, din păcate, doar pentru reforma în ceea ce privește modul de pedeapsă a nelegiuiților, trecându-se prea ușor cu vederea însă peste înfrângerea tendințelor anarhice ale marii boierimi – miniștri le-am zice azi... –, ocrotirea neguțătorilor și breslelor meseriașilor (nefiind încă epoca alegerilor democratice, nu se inventase încă încredințarea directă a lucrărilor, la vreme de restriște sau alegeri prezidențiale...) ori întărirea armatei pentru luptele de neatârnare a țării. Ca și Ștefan cel Mare, a luptat împotriva haraciului dat Porții otomane, pentru că încă nu se inventase FMI-ul, împrumutul extern sau specula bursieră.

Mihai Viteazul a fost și el un patriot care s-a ridicat împotriva poftelor otomane. Asta e, nici el nu auzise de împrumuturi „centură de siguranță”, bănci mondiale ori alte inițiative scuturătoare de buzunare românești! Așa că, din neștiința-i, a tăbărât ba pe turc, ba pe Andrei Báthory, ba pe Simion Movilă, iar deplina-i ignoranță financiară a făcut unirea celor trei provincii românești, ținând la distanță nesătulele pofte ale vecinilor.

Cu Alexandru Ioan Cuza treaba e mai complicată. Cât a fost doar patriot, turcii și rușii ce se mai uitau la el pe pușcă, pentru că a unit Moldova cu Țara Românească. El, când s-a apucat să secularizeze averile mânăstirești, l-a bătut Cel de Sus cu mâna liberalilor! Unde s-a mai auzit să faci tu, Domnul țării, dreptate? Cum adică să umbli tu, Domnul țării, la ocaua omului și să ceri scoaterea apei din vin, n-ai auzit că abia peste vreo două secole se va născoci chestia aia cu protecția consumatorului? Înjură-l pe olar, că el face ocaua mai mică și cu fundul mai gros... Cum adică să nu mai măsurăm cu cotul, ci cu metrul? Păi ce, eu sunt de vină că am cotul mai scurt?!

Perioada cea mai democratică a acestor meleaguri începe însă după 1989, vârful ei fiind cel pe care istoria îl va desemna, dacă ar fi să ne luăm după unii vasali ai săi, pe premier drept Boc cel Mare, cel Drept, cel Sfânt, cel Viteaz... cel mai cel! Cum nu se știe însă dacă asta i s-ar trage de la căderea în direct, și la o oră de maximă audiență, ca orice eveniment important al actualității, putem ușor trage niște concluzii, având în vedere rezultatele activității ocupantului scaunului de premier.