Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2008
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
Este o inițiativă legislativă a tuturor parlamentarilor de Neamț, inițiativă care privește repararea unei mari nedreptăți care s-a făcut cetățenilor județului Neamț dintr-o anumită zonă, zona de la Cheile Bicazului — Bicazul Ardelean, ceea ce se numește specific Valea Muntelui.
Prin legislația consecutivă care a apărut în România după 1990, care se referă la constituirea dreptului de proprietate sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, cetățenii din zonele respective nu au putut fi nici despăgubiți și nici nu și-au putut primi pădurile sau pământurile. În asemenea situație, noi, toți parlamentarii de Neamț, am considerat că trebuie să promovăm un act legislativ, acesta — și am reușit și în comisie să formulăm un text cuprinzător –, prin care menționăm că persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul
de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora le-a fost anulată atribuirea, precum și persoanelor îndreptățite la împroprietăririle înscrise în tabelele nominale și persoanelor care dovedesc cu acte de la Arhiva Națională a Armatei că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole sau forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau li se vor acorda despăgubiri.
Noi apreciem că este nevoie de acest act normativ. Rugăm Senatul să fie de acord și, într-un cvorum de lege organică, să adopte prezenta noastră propunere legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.