Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2011
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Grupul meu politic propune retrimiterea la comisie a acestui proiect de adoptare a ordonanței, justificând prin următoarele: este cunoscut ce se întâmplă în România în acest moment, atât pe „lista interzisă” prezentată, dar nu numai, în condițiile în care există și aceste plante interzise, plante care se vând unde vrei și unde nu vrei, nu numai în puncte de vânzare, dar, teoretic, și în săli de sport, discoteci și așa mai departe.
În acest moment, fenomenul în România a depășit limitele puțin crezute, la care se putea crede că vom ajunge, iar cred eu că în această ordonanță nu este foarte bine prezentat și nu sunt foarte bine stabilite legăturile care trebuie să existe, obligațiile Registrului Comerțului pentru a anunța agenții economici care se ocupă cu astfel de lucruri.
Trebuie știut că la Registrul Comerțului te poți înscrie cu un obiect de activitate, iar mai târziu să faci un _addendum_ prin care să-ți adaugi și o altă activitate.
Cred că numai aplicarea de sancțiuni pecuniare și neincluderea și de sancțiuni penale și privări de libertate nu este suficientă în acest moment.
Totodată, grupul meu ar propune ca, pentru a câștiga timp, exact pe această ordonanță, care se referă, poate, mai mult la cei care fac sport de performanță și nu numai, și la culturiști, și la cei care vor să arate cu multe pachețele musculare, să adăugăm printr-un articol interzicerea tuturor etnobotanicelor, pentru că, în acest moment, stimați colegi, acest lucru a ajuns la faze care greu mai pot fi oprite.
Este cunoscut că în acest moment, atât pe ceea ce prezintă această ordonanță, cât și despre etnobotanice, putem spune că orice intervenție a consiliilor locale, a măsurilor pe care le iau consiliile locale sau primarii... sunt câștigate în instanță de către respectivii agenți economici, pentru că nu pot să fie interzise atât timp cât nu există interzicerea prin lege.
Cred, stimați colegi, că am putea, prin această inițiativă sau prin completarea acestui proiect de lege, să punem stavilă acestui flagel care are loc astăzi în rândul copiilor și al tinerilor din România.
De aceea vă propun retrimiterea la comisie, în condițiile în care să se aplece membrii comisiei respective cu mult discernământ, în condițiile în care să poată să le îmbine pe cele două.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.