Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2011
other · adoptat tacit
Victor Paul Dobre
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
În conformitate cu art. 95 și 115 din Regulament, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind reglementarea raporturilor de muncă ale zilierilor, Pl-x 737/2010, și a Proiectului de lege privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, PL-x 106/2011.
Noi am făcut un raport comun, deci punctele 5 și 6.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, Comisiei pentru egalitatea de șanse și avizele negative ale Consiliului Economic și Social și ale Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
Inițiativele legislative au ca obiect de reglementare exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, reglementarea raporturilor de muncă temporară ale zilierilor, relațiile de muncă dintre angajator și zilier, precum și obligațiile angajatorului față de zilier și față de autorități.
De asemenea, se reglementează aspecte referitoare la limitarea perioadei de desfășurare a activității zilierului la același angajator, durata zilnică a activității prestate și vârsta minimă pe care trebuie s-o aibă zilierul.
Totodată, se prevede obligația angajatorului de a informa și de a instrui zilierul asupra muncii pe care urmează să o presteze, precum și de a-i asigura pe propria cheltuială echipamentele de lucru și de protecție necesare activității.
Totodată, este reglementată modalitatea de soluționare a litigiilor dintre angajator și zilier și sunt stabilite contravențiile și regimul de sancționare a acestora în cazul încălcării prevederilor legii.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea cu amendamente a Propunerii legislative cu nr. Pl-x 737/2010 și respingerea Proiectului de lege cu nr. PL-x 106/2011, întrucât prevederile acestuia din urmă au fost preluate cu amendamente în cadrul primului proiect de lege.
Inițiativele legislative fac parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Propunerea legislativă Pl-x 737 a fost respinsă de Senat, iar Proiectul de lege PL-x 106 a fost adoptat de Senat.
Pentru ambele inițiative, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Deci vă propunem adoptarea Pl-x 737/2010, cu modificările care sunt în anexă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.