Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2023
procedural · respins
Adrian Streinu Cercel
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamna președinte.
În conformitate cu prevederile art. 70 și art. 77 din Regulamentul Senatului, republicat, Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, Comisia pentru sănătate și Comisia pentru mediu, prin adresa L19/2023, din data de 6.02.2023, au fost sesizate de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării unui raport comun asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, inițiată de Guvernul României.
Practic, proiectul de ordonanță are ca obiect de reglementare cadrul general privind calitatea apei destinate consumului uman, prin transpunerea la nivel național a Directivei 2020/2.184* a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2020, în contextul îndeplinirii obligațiilor ce îi revin României, ce rezidă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, precum și abrogarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile. Actul normativ propune crearea unei baze naționale pentru colectarea datelor și informațiilor privind calitatea apei potabile și îmbunătățirea accesului la apă potabilă* prin utilizarea serviciilor de date spațiale.