Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2023
procedural · respins
Cristian Bordei
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte.
În primul rând, acest Proiect de lege de aprobare a OG nr. 3/2023 este un exemplu grăitor al stilului de a legifera al actualului Guvern*, care are nevoie de șiruri întregi de ordonanțe pentru a ajunge la o lege care să fie cât de cât inteligibilă.
În al doilea rând, chiar dacă după șirul de modificări legea devine inteligibilă, ea rămâne neapărat complicată și alambicată, aplicarea ei ducând în mod inevitabil la întârzieri, confuzii și nervi, mulți nervi, pentru cetățeni.
Astfel, și în acest caz al cardurilor de energie s-a ales o soluție care să mai introducă un intermediar pe circuit, în speță Poșta Română, adică birocrație în plus, încurcături de hârtii și, implicit, întârzieri*, Poșta Română fiind la rândul său, din păcate, un exemplu al managementului catastrofal de stat. Ca urmare a acestor bâlbe, compensările nu au ajuns încă la toți beneficiarii de sprijin, exact în momentul de vârf al costurilor cu energia, adică atunci când sunt cele mai necesare.