Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2007
procedural · respins
Dan Cârlan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte.
Indiferent de obiectul propunerii legislative, ne aflăm pe chestiune procedurală. Nu mi se pare corect să scoatem de pe ordinea de zi dezbaterea unei propuneri legislative pe acest motiv, întrucât Guvernul este cel care are drept de reprezentare la dezbaterile în Senat. Guvernul este foarte bine reprezentat astăzi. Avem secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și, din cadrul ministerului care răspunde de problematica propunerii legislative, avem, de asemenea, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul din acel minister. Nu președintele A.N.R.S. este cel care reprezintă Guvernul, ci prepușii Guvernului, și de aceea consider că sunt întrunite condițiile pentru a dezbate propunerea legislativă.
Punctul de vedere scris al Guvernului este anexat și poate fi susținut de oricare dintre cei doi demnitari prezenți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.