Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 septembrie 2022
procedural · adoptat
Dumitru-Viorel Focșa
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Nu aș fi ieșit să iau cuvântul dacă nu-mi aduceam aminte că noi am avut o comisie mult mai importantă decât aceasta, înființată tot așa, printr-o decizie, în urma convocării plenului reunit pe 9 septembrie. A funcționat acea comisie 90 de zile. Este vorba despre Comisia de anchetă privind liberalizarea prețurilor la energie și la gaze și s-a ajuns la concluzia pe care de fapt o știam unii dintre noi – când vrei să îngropi soluționarea unei probleme, constitui o comisie.
Dragilor,
Stimați colegi*,
Dacă tot facem comisii, unde sunt rapoartele comisiilor? De ce PSD blochează editarea acelui raport* și prezentarea raportului, tot așa în plenul reunit, care l-ar fi adus pe domnul Popescu, pe domnul Virgil Popescu, pe tușă, începând din ianuarie anul acesta?
Comisia aceasta nu-și are rostul1