Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Gabriel Tănăsescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Obiectul reglementării Legii nr. 51/1993 îl constituie acordarea unor drepturi magistraților care pentru considerente politice au fost înlăturați din justiție, dar numai pentru perioada 1945–1952. Este însă de notorietate faptul că regimul totalitar comunist, în întreaga lui durată, a continuat să săvârșească acte discreționare și abuzive, soldate cu îndepărtarea din justiție a unor magistrați, tot pe criterii politice.
Schimbările preconizate sunt în spiritul respectării principiului Constituției privind egalitatea în fața legii. Astfel, proiectul propune extinderea aplicabilității Legii nr. 51/1993 și asupra magistraților care au fost îndepărtați din magistratură pe motive politice după anul 1952.
Având în vedere situația deosebită a beneficiarilor actuali și viitori ai Legii nr. 51/1993, se propune ca indemnizația lunară actuală ce li se acordă acestora să fie majorată de la 100 lei la 500 lei. Fac precizarea că mai sunt în viață 25 de astfel de magistrați.
Totodată, prin completarea corespunzătoare a art. 213 din Legea nr. 95/2006, proiectul propune restabilirea dreptului la asistență medicală gratuită.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.