Ion Hadârcă

Mulțumesc, doamnă președinte. Onorat prezidiu,

Stimați senatori, senatoare,

Discursul meu de astăzi are titlul „Gherman Pântea – ostașul și primarul de sacrificiu”.

Majoritatea dintre noi, cei ajunși să aniversăm anul acesta Centenarul Marii Uniri, am fost mai ocoliți de vicisitudini decât predecesorii noștri. Ar fi păcat să ne plângem, știindu-ne parte a celui mai pașnic și mai prosper proiect pe care l-a avut vreodată omenirea: Uniunea Europeană. Deși am suferit timp de decenii ororile dictaturii comuniste, am fost ostaticii unui îndelungat și epuizant război rece pe ambele maluri ale Prutului, totuși noi nu am purtat crucea amară a înaintașilor, cei care au suportat două războaie mondiale, ocupația străină, regimul comunist și Războiul Rece.

Urmărind destinul lui Gherman Pântea, o altă figură proeminentă din generația înfăptuitorilor Marii Uniri de la 1918, ne dăm seama de enorma povară pe care au purtat-o ei pe umerii lor.

Românul basarabean Gherman Pântea, subofițer în armata țaristă, a fost adus de iureșul Primului Război Mondial în tranșeele de lângă Roman, precum s-a întâmplat și cu alți basarabeni de pe front. Contactul nemijlocit cu mediul natal românesc, de care au fost despărțiți mai bine de o sută de ani, a avut efectul unei deșteptări din lungă amorțire a sentimentului național. Ei au putut să vadă că la Roman, la Bârlad, la Iași ori la Galați trăiește același popor ca la Orhei, Soroca, Lăpușna ori Cetatea Albă. În plus, Revoluția rusă și lozinca ei privind dreptul la autodeterminare al popoarelor au făcut să încolțească în mintea lor ideea unei posibile eliberări de Rusia țaristă, supranumită „jandarmul Europei”.

Gherman Pântea organizează în unitatea de la Roman un Comitet al Soldaților Basarabeni. La propunerea lui, se decide formarea unui Comitet Central Executiv Moldovenesc al Uniunii Soldaților și Ofițerilor la Chișinău. În 1917 în armata țaristă se numărau peste 300.000 de basarabeni, soldați și ofițeri. Au fost organizate comitete în toate centrele de dislocare a armatelor rusești, iar la Odessa, unde erau concentrați cei mai mulți militari basarabeni, au fost formate, cu concursul lui Anton Crihan, Emanoil Gavriliță, Ion Buzdugan, renumitele cohorte moldovenești. Pe lângă contrabalansarea, în vara anului 1917, apoi neutralizarea activității unui Comitet Executiv al Muncitorilor și Soldaților din Chișinău, cu o orientrare revoluționară probolșevică, vădit ostilă revendicărilor moldovenești, doar o astfel de structură militară a putut contracara, într-o formă hotărâtă, tentativa Radei Centrale de la Kiev de anexare la Ucraina a Basarabiei. În telegrama expediată pe adresa Radei militarii basarabeni își exprimau indignarea în privința tentativei lui Petliura de a ocupa Basarabia, reamintindu-i „surorii” Ucraina că „nu este demn din partea unui popor care a fost și el până acum subjugat să înăbușe alt popor, care n-are nimic comun nici cu Ucraina, nici cu ucrainenii”. Revolta basarabenilor a avut pentru moment succes, Ucraina renunțând la pretențiile sale.