Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2010
other · Trimis la votul final
Cristina Ancuța Pocora
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Prezenta propunere legislativă are drept scop completarea și modificarea Legii privind taxele percepute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din exterior pentru serviciile prestate persoanelor fizice și juridice române și străine.
Prezenta propunere legislativă este utilă deoarece, la aproape un an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiuni diplomatice și oficii consulare ale României în străinătate, s-au constatat o serie de puncte slabe, disfuncționalități care trebuiau îndreptate pentru a crea cadrul și instrumentele necesare pentru asigurarea protecției cetățenilor români cu domiciliul sau rezidența în străinătate.
Astfel, legea își propune reașezarea cuantumului unor taxe percepute pentru prestarea serviciilor consulare, respectarea instrucțiunilor comune consulare și a normelor Schengen privind activitatea consulară și, de asemenea, respectarea angajamentelor României luate față de partenerii străini privind protecția și repatrierea asistată a copiilor fără tutelă și neînsoțiți și a persoanelor aflate în situații deosebite.
Propunerea legislativă are raport favorabil din partea comisiei de specialitate și, de aceea, stimați colegi, vă cer votul pentru a fi adoptată și a putea intra în vigoare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.