Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Claudiu Constantin Stafie
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect limitarea accesului membrilor consiliilor de administrație ale regiilor autonome sau societăților cu capital de stat la un singur consiliu de administrație, considerând că participarea membrilor în mai mult de un consiliu de administrație diminuează calitatea actului de management prin reducerea aportului fiecărui membru la actul de conducere.
Având în vedere considerentele prezentate, precum și punctul de vedere al Guvernului, de susținere, cu observații și propuneri, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri propune adoptarea acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.