Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Onuț Valeriu Atanasiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte*.
Raport comun asupra Proiectului de lege privind organizarea și exercitarea profesiei de etolog În temeiul art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru învățământ și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate, prin adresa PL-x 210/2020 din 29 aprilie 2020, cu dezbaterea pe fond a proiectului de lege menționat.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic necesar exercitării profesiei de etolog. Se preconizează ca profesia de etolog să se exercite pe teritoriul României, în ariile naturale protejate, precum parcuri naturale, parcuri naționale, rezervații naturale și altele asemenea, în instituții care gestionează ariile naturale protejate, în instituții care au ca obiect de activitate protecția și conservarea mediului, universități și institute de cercetare, cu scopul susținerii activităților din domeniul comportamentului animalelor, în raport cu mediul lor de viață, respectiv cu omul și cu societatea umană.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Camera decizională.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 23 aprilie 2020, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, republicată.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, comisiile au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate.
În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege